Connect with us
Bianca Bujor - Editor Coordonator

Published

on

             Mama care a făcut totul pentru cei șase copii ai ei a avut aseară parte de Visuri la cheie și a pășit către o nouă viață. Echipa i-a oferit șansa unui viitor construit cu iubire și multă speranță.

 

Peste o mie de voluntari s-au mobilizat, iar acum femeia îi poate crește în liniște pe cei mici. „Eu nu știu dacă merit, dar copiii mei sigur merită”, a povestit, printre lacrimi, Alexandra, mama care, atunci când nu are suficientă mâncare, nu se mai ia în calcul la împărțirea porției și, efectiv, trăiește prin copiii ei.

Emisiunea Visuri la cheie a fost lider de audiență pe segmentul publicului comercial, format din persoane cu vârste cuprinse între 18 și 49 de ani, și a înregistrat 8.2 puncte de rating și 22.2% share.

Cum nimic nu este întâmplător, echipa a ajuns în viața familiei chiar de ziua mamei. Dragoș Bucur a vrut să-i ofere ceva special, doar pentru ea. Pe lângă faptul că a stat înconjurată de copii, a avut ocazia să o cunoască pe Maria Dragomiroiu, artista pe care Alexandra o îndrăgește. „Mă impresionează foarte mult aceste situații în care femeile sunt abuzate. Sunt convinsă că numai Dumnezeu este cel care îți dă putere să treci printr-o asemenea situație de viață”, a spus Maria Dragomiroiu.

 

Interpreta de muzică populară i-a cântat o melodie care i-a ajuns mamei la suflet și nu și-a putut stăpâni lacrimile minute în șir: „Am simțit-o pe Maria Dragomiroiu ca pe mama mea, pentru că mama mea este decedată de când aveam 7 ani. Nu mă așteptam la așa cadou”.

Săptămâna viitoare continuăm traseul visurilor și, alături de Dragoș, Cristina, Alina și Valentin, vom ajunge în Buzău unde vom cunoaște povestea unei bunici care își crește cele două nepoate. Visuri la cheie – crede în oameni!

 

 

 

Comentarii

comments

Facebook

IN Trending