Connect with us

Emisiuni

Vlad Grigorescu îi ia locul lui Mihai Bendeac, duminica, la ”iUmor”

Published

on

Foto Credit: ANTENA 1
 

știgătorul primului sezon iUmor și prezentator alături de Șerban Copoț timp de patru sezoane, Vlad Grigorescu are acum ocazia să testeze și scaunul de jurat, însă nu pentru mult timp.

Mihai Bendeac a fost cel care i-a oferit Vlad Grigorescu ocazia de a încerca o nouă ipostază, în timpul unui număr de magie făcut de Andrei Duduc, cel care s-a mai întâlnit cu jurații în sezonul 2 al emisiunii ”iUmor”, când s-a jucat cu mințile lor.  Ca urmare, încă de când Andrei a pășit pe scenă, Mihai Bendeac a început să fie circumspect. Ajutat de Șerban și Vlad, Andrei a reușit să facă primele trucuri cu cărți de joc care i-au lăsat fără cuvinte pe toți cei prezenți.

”Eu aș vrea să vină Grigorescu în locul meu, ești de profesie, e vorba de magie, ai fi putut să fii în locul meu jurat”, i-a spus Mihai Bendeac lui Vlad.  Cum s-a descurcat Vlad în noul său rol și cum a apreciat numărul de magie, telespectatorii pot afla duminică, de la ora 20.00, la Antena 1, într-o nouă ediție ”iUmor”.

La finalul fiecărei reprezentații, cei trei jurați își exprimă opţiunea prin „Thumbs Up” pentru „DA” şi „Thumbs Down” pentru „NU”, iar dacă obține minimum două voturi favorabile, un concurent merge mai departe în show.

Concurenţii din fiecare ediţie care au primit minimum doi de „DA” de la juraţi, vor putea fi votaţi de către telespectatori cu ajutorul aplicaţiei gratuite „iUmor”, creată special de Antena 1, votul începând în timpul ediţiei respective şi terminându-se a doua zi la ora 16:00. Câştigătorul fiecărei ediţii, cel care va acumula cele mai multe voturi în aplicaţia ”iUmor”, va fi anunţat în cadrul Observatorului orei 16:00 de luni.

START VOT PREMIILE RADAR DE MEDIA 2018 – Etapa preliminară

Lasa un comentariu aici!

Click to comment

Lasă un răspuns

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Emisiuni

Panică și emoții care dau în clocot, în a doua confruntare pe echipe la ”Chefi la cuțite”

Published

on

Foto Credit: ANTENA 1
 

 Cea de-a doua confruntare pe echipe a sezonului șase Chefi la cuțite, ce are loc în această seară, de la 20:00, pe Antena 1 va aduce cele trei echipe față în față cu o probă de gătit în care tensiunea, emoțiile și criza de timp își vor spune cuvântul.          

Presiunea concursului va aduce conflicte la fiecare banc de lucru, iar nervii celor trei chefi vor fi întinși la maximum, fiind la un singur pas să își piardă cumpătul: ”În ritmul acesta, ne va fi foarte greu să câștigăm ceva!”, afirmă jurații nemulțumiți. Dacă chef Sorin Bontea va avea probleme cu un preparat simplu, pe care oamenii lui nu știu să îl gătească, la bancul de lucru al echipei galbene, condusă de chef Cătălin Scărlătescu, unul dintre concurenți se va accidenta de nenumărate ori din cauza neatenției și a stresului. Conflictele își fac apariția și în echipa lui chef Florin Dumitrescu, care pe lângă faptul că este în minoritate după ce l-a pierdut pe Ovidiu Malișevschi, pare că se confruntă și cu o lipsă de organizare, din cauza faptului că oamenii săi nu îi ascultă îndeaproape indicațiile: ”Moralul echipei este destul de jos, inclusiv eu sunt dezamăgit.”, afirmă Silviu Nedelea, bucătarul de aur din trupa roșie.

Pregătirile pentru sărbătorile de iarnă continuă diseară la ”Chefi la cuțite”, iar în apropierea Crăciunului la masa jurizării vor ajunge invitați speciali. Nea Mărin și familia sa vor fi cei care dau verdictul în confruntarea de azi, iar chefii Bontea, Dumitrescu și Scărlătescu vor pregăti trei farfurii tradiționale pentru a le încânta papilele gustative. Însă tradiționalul probei de azi vine cu o răsturnare de situație, pentru că bucătarii vor avea de pregătit dish-uri festive ținând cont de specificul culinar a trei țări diferite.

Cum se vor descurca aceștia în fața unei noi provocări și ce bucătari vor ceda în fața presiunii unei competiții ce devine mai grea cu fiecare etapă, telespectatorii Antena 1 vor vedea diseară, de la 20:00, într-o nouă ediție ”Chefi la cuțite”.

Lasa un comentariu aici!

Continue Reading

Emisiuni

Exatlon Romania a fost castigat de o femeie!

Published

on

Foto Credit: KANAL D
 

Finala Exatlon a pozitionat statia pe primul loc in preferintele publicului din intreaga tara; Peste doua milioane de fani ai show-ului au urmarit deznodamantul plin de tensiune al reality-ului

Finala plina de dramatism, aseara, la Exatlon, in urma careia Beatrice Olaru a castigat trofeul Exatlon si premiul de 100 000 de Euro. Dupa aproape patru luni de concurs in Republica Dominicana, dupa confruntarea cu trasee extrem de dificile, presiunea probelor, adaptarea in mijlocul echipelor, a venit momentul departajarilor finale.

Cea mai buna fata din concurs si cel mai bun baiat de la Exatlon au fost alesi in urma a doua semifinale extrem de intense. In cea feminina, s-au confruntat  Beatrice Olaru si Corina Petrut, Beatrice inscriindu-se in finala, dupa un meci extrem de emotionant intre doua coechipiere si foarte bune prietene. Semifinala masculina a aruncat in duel „frate contra frate”, Iulian si Alin luptand pana la ultimele puteri pe un traseu care i-a facut sa se prabusesca, la propriu, de epuizare. Mai mult decat efortul fizic, cel psihic a parut sa ii macine pe cei doi tineri atat de dornici sa castige Marea Finala Exatlon. Alin si-a depasit adversarul, in ciuda accidentarii grave cu care s-a confruntat in trecut si a interdictiei primite de la medici de a intra pe traseu.

Doi Razboinici extraordinari, adevarati eroi la Exatlon, Beatrice Olaru si Alin Andronic, au dat aseara ultima batalie, intr-o tensiune extrema. Cei doi finalisti au ales  cate doua trasee, fiecare dintre ei concurand contracronometru. Timpii la care s-au raportat rezultatele au fost pentru Beatrice, media obtinuta pe acel traseu de fete, iar pentru Alin, media obtinuta de baieti pe respectivul traseu.
„Cu cat Alin coboara mai mult sub media la masculin, o va forta pe Beatrice sa aiba un timp si mai bun. Daca Alin este sub media la masculin, cresc sansele lui Betty de a obtine un timp care poate fi chiar si peste media feminina”, a explicat Cosmin Cernat continuarea jocului.

Daca la primul traseu, cel ales de Alin, castigatoare a iesit Beatrice, in cel de-al doilea, ales de aceasta, Alin parea sa domine. Supriza uriasa a concursului a fost abandonul lui Alin, dupa momentul in care a fost egalat de Beatrice cu scorul de 2-2. In urma abandonului, tanara razboinica a fost declarata castigatoare cu 3 – 2 in cea de-a doua runda, scorul final devenind astfel 2-0 in favoarea lui Beatrice.

„Stiu ca am muncit foarte mult si  ca mi-am dorit sa evoluez, am fost atat de recunoscatoare pentru sansa de a fi aici la Exatlon, incat nu am avut cum sa nu muncesc si sa nu fructific. N-am visat la trofeu, dar mi-am dorit tot timpul ca a doua zi, cand vin pe traseu, sa fiu cea mai buna. Am muncit si asa s-a construit aceasta evolutie a mea”, a spus, extrem de emotionata, Beatrice Olaru dupa obtinerea trofeului.
Beatrice Olaru a fost o jucatoare extrem de puternica, o concurenta care si-a depasit cu adevarat limitele si a suprins, in evolutia ei, cu reveniri spectaculoase. Chiar daca s-a confruntat la inceputul concursului cu teama de apa, cu atacuri de panica, Beatrice a gasit resursele sa mearga mai departe si sa faca performanta.

„Nu stiu daca sunt foarte multe de spus. Eu cred ca am aratat aici de ce am venit, am venit sa lupt pe trase, am venit sa incerc sa dau oamenilor tot ce am eu mai bun. Betty este pentru mine o persoana de la care am invatat multe, este o persoana cu un caracter deosebit, o femeie foarte puternica, isi merita locul si merita acest premiu ”, a declarat Alin la ceremonia de la finalul acestui joc.

Finala „Exatlon” nu a fost lipsita de momente menite sa detensioneze atmosfera, au fost rememorate cele mai interesante momente, cele mai amuzante si totul a culminat cu un duel de poveste, cel al antrenorilor. Giani Kirita si Ionut Sugacevshi au primit aplauzele cuvenite cu un moment exceptional care le-a amintit telespectatorilor de concurentii primului sezon „Exatlon”.

Finala Exatlon a pozitionat Kanal D pe primul loc in preferintele publicului din intreaga tara, statia inregistrand 8,8% Rating si 19,2% cota de piata, pe targetul National, conform datelor furnizate de Kantar Media Romania, si 6,8% Rating, cu 15,1% cota de piatala nivelul publicului de la orase. Procentul de 6,1% Rating si 16,0% cota de piata au clasat statia pe locul doi la nivelul publicului Comercial .
1.557.000 de telespectatori din intreaga tara au urmarit finala Exatlon, minutul de aur, 20:50, adunand in fata micilor ecrane  2.141.000 de fani ai reality-ului devenit un adevarat fenomen; era momentul in care Alin o imbratisa pe Beatrice si o felicita pentru intrarea ei in finala.

Lasa un comentariu aici!

Continue Reading

Emisiuni

Sorin Bontea, Florin Dumitrescu și Cătălin Scărlătescu se pregătesc de Crăciun

Published

on

Foto Credit: ANTENA 1
 

Sărbătorile de iarnă se apropie cu pași repezi, motiv pentru care Sorin Bontea, Florin Dumitrescu și Cătălin Scărlătescu vor începe pregătirile pentru masa festivă încă din prima confruntare pe echipe, difuzată diseară, de la 20:00, pe Antena 1.

Tema primei probe îi va provoca pe cei optsprezece bucătari talentați aleși de chefi în sezonul șase să pregătească antreuri pentru masa de Crăciun, însă, ca de obicei, fiecare echipă va fi nevoită să construiască farfuria în jurul unui preparat vedetă. Deși sărbătorile sunt înconjurate de o atmosferă magică și de armonie, prima luptă culinară a sezonului va fi presărată cu multe momente tensionate, dar și cu multe emoții pentru concurenți. Pe rând, fiecare trupă de bucătari se va confrunta cu câte o problemă la bancul de lucru, iar incertitudinea din platou îi va face pe chefi să răbufnească: ”Nu înțeleg ce se întâmplă în acest moment! Cred că nu mai înțeleg nimic din bucătărie în general.”, afirmă chef Sorin Bontea.

Invitații speciali ai serii sunt actorii din serialul ”Fructul Oprit”, difuzat de Antena 1. Marian Râlea, Adriana Trandafir și Virginia Rogin, alături de alți colegi din distribuție, sunt doar o parte dintre cei care vor decide soarta echipelor. Verdictul primului battle din sezon este extrem de important pentru moralul trupei de bucătari, iar chefii își pun speranțe ca cei aleși să fuzioneze ca o adevărată echipă și să lupte pentru victorie. Dar până la câștig, aceștia trebuie să treacă printr-o probă de gătit, o jurizare de foc și să facă față celui mai tensionant moment de la ”Chefi la cuțite”, cel în care banda începe să dezvăluie voturile finale: ”Așteptarea farfuriilor este, ca de fiecare dată, îngrozitoare!”, ”Suntem la sezonul șase și eu încă am palmele umede. Zici că sunt în clasa întâi!”, vor afirma chefii Dumitrescu și Scărlătescu.

Cum se vor descurca echipele sezonului șase în prima confruntare, dar și cine va intra din prima zi la duel, telespectatorii Antena 1 vor vedea diseară, de la 20:00, la ”Chefi la cuțite.

Lasa un comentariu aici!

Continue Reading
Advertisement
Advertisement Https://Www.Autodoc24.RO

PREMIILE RADAR DE MEDIA

Advertisement
Advertisement
Advertisement

Trending