Seriale
Vlad în fața unei alegeri dificile: misiunea sau viața oamenilor săi de încredere, Miki și Tibi

VLAD a ținut telespectatorii în suspans aseară, în cel de-al doilea episod al noului sezon.
Am văzut cum Miki, una dintre cele mai importante femei din viața lui Vlad și omul său de încredere, a fost capturată și torturată de către Carla și Iordache. Aceasta a fost una dintre scenele cu cea mai mare încărcătură emoțională din acest sezon. Vlad a fost și el otrăvit și s-a aflat la un pas de moarte.
Telespectatorii au văzut și cum Cezar îl vizitează pe Ștefan în închisoare și îl șantajează cu filmarea de la cazino, însă Ștefan nu este speriat, ba dimpotrivă, îi spune că el are în spate un om puternic. Acesta îl întâmpină nonșalant, spunând „Ține-ți prietenii aproape, iar dușmanii și mai aproape”.
Delia, soția lui Cezar, îi face o vizită Elizei și îi propune să lucreze pentru ea, în cadrul unei asociații pentru femei abuzate, însă aceasta refuză. Apoi vedem cum încearcă să își găsească de lucru, însă se lovește doar de refuzuri. În final reușește să se angajeze pe post de menajeră în cadrul unui hotel.
Vlad și Tibor organizează o operațiune de salvare a lui Miki, ținută captivă de Iordache într-o moschee. La finalul episodului,Tibor este și el capturat iar Vlad îl prinde pe Iordache.
Vlad este pus în fața unei alegei dificile: să salveze viața oamenilor săi, Miki și Tibi, sau să își ducă la capăt misiunea și să îl predea pe Iordache lui Cezar. Carla îi pune pistolul la tâmplă lui Miki, însă Vlad îi spune că nu a venit să o elibereze pe Miki, ci să îl prindă pe Iordache, aceasta este misiunea lui. Miki îl îndeamnă să își ducă la capăt misiunea, spunând: „Vlad, du-te!”.
Ce va alege Vlad vom vedea săptămâna viitoare, luni, de la 20:30, la PRO TV.
Vlad – Fața întunecată a răzbunării!
Comentarii
Powered by Facebook Comments
- Program TV2 săptămâni ago
Programul KANAL D pentru săptămâna 09 – 15 Mai 2022
- ADVERTORIALE15 ore ago
BEST DEAL Publică Advertoriale SEO, exclusiv cu Revolut și preț fix!
- Recomandari TV2 săptămâni ago
Program TV azi 7 mai 2022
- Program TVo săptămână ago
Programul PRO TV pentru săptămâna 9 – 15 Mai 2022
- Program TV2 săptămâni ago
Program TV Happy Channel în perioada 06 – 12 Mai 2022
- Program TV2 săptămâni ago
Program TV pentru Antena 1 în perioada 06 – 12 Mai 2022