Connect with us

LIFE STYLE

Voltaj lansează „Anotimpuri”, alături de regretatul muzician Vali Sterian

Published

on

Pentru prima dată, Voltaj lansează o piesă de la înălțime! În timpul zborului Montreal – București, toți cei care vor fi la bord vor asculta în premieră „Anotimpuri”, o colaborare cu Vali Sterian, regretatul muzician, cântăreț și compozitor român de muzică folk și rock.

Produsă și reorchestrată de către Voltaj, „Anotimpuri” este o piesă cu un mesaj puternic, despre speranță și bunătate. Deși în prezent trecem printr-o perioadă dificilă ce ne pune la încercare din toate punctele de vedere, iar iarna s-a năpustit peste sufletele noastre, putem privi către viitor cu credință, știind că orice sezon rece are un sfârșit, iar primăvara va veni numaidecât.  

„Piesa «Anotimpuri», aparținând lui Vali Sterian și refăcută de noi, e un proiect emoționant prin prisma faptului că Oliver, toboșarul nostru, este fiul regretatului artist. Am folosit vocea lui Vali, păstrată în studio și lansăm această piesă într-un moment în care considerăm că mesajul ei redevine foarte actual.

În același timp, videoclipul piesei este unul inedit, fiind un videoclip de animație. Sperăm că cei care vor asculta această piesă să simtă această emoție specială pe care noi o simțim la fiecare ascultare”, povestește Călin Goia (Voltaj).

De-a lungul timpului, trupa a lansat hituri precum „Pic, pic”, „Dă vina pe Voltaj”, „Și ce”, „Meci de box”, „Mi-e dor de”, care au adunat zeci de milioane de vizualizări pe YouTube.

În februarie Voltaj a cucerit inimile fanilor cu „Doar pentru ea”, o declarație de dragoste pusă pe note muzicale, iar de 1 Iunie trupa a lansat „Copile”, o piesă prin care trebuie să ne amintim cu toți că suntem copii și că ne putem bucura la fel ca cei mici. Între 3-5 decembrie, Voltaj a susținut mai multe concerte, atât în Toronto, cât și în Montreal.

Comentarii

comments

Powered by Facebook Comments

Reclame
Advertisement
Click to comment

Lasă un răspuns

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.




MOTOR CAUTARE GOOGLE

ADVERTORIALE

www.creditrapid.ro

motocultor

pentru sufletul tau

Facebook

Advertisement
Advertisement

IN Trending