vineri, martie 29, 2024

PUBLICITATE@RADARDEMEDIA.RO

More
    AcasăDigitalIndustria de PublicitateVrem un vot fără cianură! O actiune a Campaniei "Salvati Rosia Montana"

    Vrem un vot fără cianură! O actiune a Campaniei „Salvati Rosia Montana”

    Cluj, 31 octombrie 2012

    Acţiunea Vrem un vot fără cianură! atrage atenţia opiniei publice privitor la pericolele iminente ce planează asupra naturii şi mediului în România, ca şi la demagogia şi minciuna guvernului, a politicienilor români în general, în prag de alegeri.

    Pentru a atenţiona asupra acestor pericole, mii de afişe MindBomb au fost lipite în noaptea de 30 spre 31 octombrie 2012 pe străzile a zeci de oraşe şi comune din România, printre care: Arad, Abrud, Alba-Iulia, Baia Mare, Bucureşti, Braşov, Bacău, Bistriţa, Brăila, Câmpeni, Constanţa, Cluj, Craiova, Dej, Deva, Focşani, Huedin, Iaşi, Luduş, Medgidia, Mediaş, Oradea, Ploieşti, Piteşti, Râmnicu Vâlcea, Reşiţa, Roşia Montană, Sibiu, Suceava, Târgu Mureş, Târgovişte, Timişoara, Turda, Satu Mare, Valea Arieşului.

    În societatea românească de după 1989, rare au fost cazurile în care cetăţenii s-au mobilizat pentru a împiedica, cu tenacitate şi curaj, o nedreptate. Roşia Montană este un astfel de caz. Campania de protejare şi apărare a mediului, a patrimoniului şi drepturilor omului din Roşia Montană a adus numele acestei comune în conştiinţa unei naţiuni întregi.

    Dar lucrurile nu se puteau opri aici. Această campanie de activism a deschis calea spre discutarea altor două chestiuni importante pentru cetăţenii României: folosirea cianurii în minerit şi interesele private ale unei clase politice care ar trebui să apere interesul public.

    În ultimii 12 ani, problema Roşiei Montane s-a aflat pe masa tuturor preşedinţilor, guvernelor, parlamentarilor şi autorităţilor locale, indiferent de culoarea lor politică. Cu toţii, fără excepţie, fie au tăcut complice, fie au exercitat un lobby agresiv pentru compania dătătoare de cianură. În ciuda dezastrului ecologic de la Baia Mare, în ciuda opoziţiei susţinute a societăţii civile, partidele au continuat să gireze un proces tehnologic bazat pe folosirea intensivă a cianurii, într-un proiect privat care ar aduce numai distrugere Roşiei Montane şi Munţilor Apuseni. Mai mult decât atât, nepăsarea şi incompetenţa au mers şi mai departe, astfel încât ministrul Mediului din Guvernul Ponta a aflat din presă despre acordarea unui aviz de mediu pentru o nouă exploatare auriferă pe bază de cianură, la Certej, în judeţul Hunedoara. Între timp, alte 13 exploatări din Transilvania aşteaptă undă verde.

    Crezând că Roşia Montană poate fi folosită ca momeală electorală, Victor Ponta a avut, în perioada premergătoare alegerilor locale, un discurs refractar faţă de exploatarea cu cianură. Acum, însă, la Palatul Victoria e tăcere. O tăcere la fel de vinovată şi la fel de complice ca şi lobby-ul agresiv al lui Traian Băsescu. Asta în timp ce lideri PNL şi PPDD se pronunţă deschis în favoarea cianurii, iar PDL şi UDMR intimidate de reacţia extrem de dură a populaţiei din ianuarie-februarie 2012, se feresc să redeschidă subiectul.

    A venit momentul unui răspuns simplu şi deschis din partea Guvernului României! Acest răspuns nu mai poate fi ambiguu, va trebui să fie DA sau NU. În viziunea oricărui cetăţean responsabil al României, răspunsul nu poate fi decât NU – iar politicienii ar trebui să audă vocea celor pe care îi cheamă la urne.

     Mesajul nostru, pentru partidele politice, este unul singur: vremea responsabilităţii reale a sosit! Suntem cu ochii pe voi – nici o promisiune electorală nu va fi uitată, nici un discurs pro-cianură şi pro-distrugere nu va fi iertat, nici o negociere, oricât de secretă, în intenţii, cu companiile de minerit, nu va rămâne ne-expusă! Exploatările miniere cu cianură, defrişările masive, privatizările forţate, metoda fracţionării hidraulice în exploatarea gazelor de şist, construcţia iresponsabilă de micro-hidrocentrale sunt doar o parte din problemele cu privire la care aşteptăm o atitudine clară. Dacă voi nu veţi lua atitudine, vom lua noi!

     Ne vedem pe 9 decembrie, la vot.

    Petitia adresata Guvernului Victor Ponta: www.rosiamontana.net

    Pentru infomaţii suplimentare: facebook.com/MindBombProject

    Proiectul MindBomb a fost iniţiat în 2002 de către un grup de artişti, arhitecţi, jurnalişti şi scriitori ca o acţiune de pionierat în folosirea artei ca mijloc de protest. Aceasta a marcat introducerea afişului socio-politic cu adevărat independent în cultura românească cu scopul de sparge şi demonta discursul dominant al politicii, mass-media şi industriei publicitare.

     Scopul principal al acestor acţiuni este revendicarea şi transformarea spaţiului public într-un spaţiu liber al dialogului şi al dezbaterii celor mai stringente probleme ale societăţii contemporane româneşti, prin utilizarea artei ca mijloc de schimbare socială. 

            

    Redactia Radar de Media

    Str. Delea Veche, nr. 24, corp D, et. 4, sector 2, Bucuresti. Pentru comunicate de presă, informări și alte materiale jurnalistice , vă rugăm să ne contactați sau la adresa contact@radardemedia.ro

    Redactia Radar de Mediahttps://www.radardemedia.ro
    Str. Delea Veche, nr. 24, corp D, et. 4, sector 2, Bucuresti. Pentru comunicate de presă, informări și alte materiale jurnalistice , vă rugăm să ne contactați sau la adresa contact@radardemedia.ro
    ARTICOLE SIMILARE

    LĂSAȚI UN MESAJ

    Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
    Introduceți aici numele dvs.

    Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

    - Advertisment -spot_img

    Articole recente