WILD CARPATHIA | Charlie Ottley: “Pădurea este cea mai importantă resursă a României”

0
377

Charlie Ottley, prezentatorul seriei “Wild Carpathia”, a cărei a doua parte va avea premiera europeană pe televiziunea internaţională Travel Channel joi, spune că România este o ţară fascinantă, iar pădurea reprezintă cea mai importantă resursă a ei, scrie Mediafax  

Charlie Ottley a împărtăşit experienţele sale din România, din timpul filmărilor la seria “Wild Carpathia”, într-un mesaj publicat pe blogul Ambasadei Marii Britanii la Bucureşti.

 Ottley îşi prezintă impresiile despre România în contextul în care partea a doua a seriei “Wild Carpathia” (intitulată “From the Mountains To The Sea/ De la munţi până la mare”), care promovează România şi include interviuri cu principesa Margareta şi Ivan Patzaichin, va avea premiera la nivel european, inclusiv în România, pe televiziunea internaţională Travel Channel, joi, de la ora 19.00.

Astfel, Charlie Ottley spune că, în urmă cu trei ani, când a început să lucreze la seria “Wild Carpathia” alături de coproducătorul şi cameramanul Alasdair Grant şi cu ajutorul lui Paul Lister şi al The European Nature Trust (Fondul European pentru Natură), nu ştia cât de bine va fi primit acest program. El spune că, la momentul respectiv, deşi existau multe show-uri de gastronomie şi de turism, nu fusese încă difuzat un program de travel despre mediul înconjurător.

“Am creat un nou gen (…) şi «Wild Carpathia», datorită amabilei implicări a prinţului Charles, a devenit un fenomen internaţional şi cel mai vizionat program difuzat de Travel Channel în cei 26 de ani de la lansarea acestei televiziuni”, a declarat Charlie Ottley.

El precizează că a încercat să prezinte frumuseţile munţilor Carpaţi, pădurile şi viaţa sălbatică, dintr-un punct de vedere relevant pentru această regiune. În primul rând, este vorba despre exploatările forestiere ilegale, care transformă munţi întregi în zone fără vegetaţie. În al doilea rând, Charlie Ottley se referă la lăsarea în paragină, respectiv la intervenţiile iresponsabile în peisajele medievale încântătoare. Potrivit lui Ottley, dacă peisajul ar fi protejat, acest lucru ar face ca turismul să devină una din cele mai mari surse de venituri ale României.

Prima parte a miniseriei “Wild Carpathia” a fost lansată în octombrie 2011 şi a fost difuzată la nivel internaţional pe Travel Channel.

“Impactul acestui program a fost mai mare decât ne-am fi putut imagina vreodată. Şi imediat ne-a fost limpede că mai pot fi făcute multe. Erau şi alte peisaje ameninţate şi alte zone încântătoare care trebuia arătate lumii. Astfel, în a doua parte a seriei am ales să ne centrăm pe Băile Herculane, o staţiune geotermală care a fost cândva cel mai important oraş de acest fel din Europa şi care ar putea să cunoască din nou gloria de odinioară dacă ar fi făcute investiţiile necesare”, spune Charlie Ottley.

El a precizat că în a doua parte a seriei “Wild Carpathia”, care are premiera în această săptămână, este prezentată şi Delta Dunării, un labirint neobişnuit de frumos de stuf, lacuri, mlaştini, cursuri de apă, viaţă sălbatică şi păsări rare.

“Pentru a conecta toate acestea cu «Wild Carpathia», ne-am folosit de căile navigabile şi de sistemul de râuri care îşi au sursa în munţi şi se varsă în Dunăre”, a mai spus Ottley.

Potrivit lui Ottley, această serie a presupus un efort mare în ceea ce priveşte editarea şi reeditarea, pentru a reuşi să redea un echilibru perfect între mesajul serios privind problemele de mediu şi o prezentare a locurilor care să îi inspire pe oameni să viziteze aceste peisaje frumoase şi fragile.

“România este o ţară minunată şi fascinantă. Românii sunt persoane ospitaliere, prietenoase, muncitoare şi mândre”, mai spune Charlie Ottley.

El este de părere că exploatarea resurselor naturale la scară naţională trebuie să înceteze, în condiţiile în care companiile occidentale oferă stimulente financiare pentru agricultură intensivă şi defrişări la nivel mare, fapt care conduce la distrugerea peisajelor bucolice.

“Cea mai importantă resursă pentru România nu este lemnul – este pădurea”, spune Charlie Ottley. El precizează că nu vorbeşte în acest caz despre abilitatea de a moderniza, ci “de abilitatea şi dorinţa” de protejare a patrimoniului rural, care ar putea genera în viitor cel mai mare venit pentru România.

Documentarul “Wild Carpathia 2″ va fi difuzat în reluare pe Travel Channel vineri, de la ora 21.00.

În Marea Britanie, partea a doua a seriei “Wild Carpathia” a avut premiera luni, pe Travel Channel, urmând să fie reluată vineri, de la ora 20.00.

Comentarii