
XR Month, festivalul de realitate augmentată a adunat 40.000 de pasionați de artă și tehnologie
-
Claudiu Dumitrache: „nu pot să fur valorile Bisericii și să mi le asum autonom”
-
Au fost desemnaţi finaliştii America Express! Ediţia de aseară, record de audiență
-
O războinică a părăsit competiția, chiar înainte ca Daniel Pavel să facă anunțul: ”Săptămâna viitoare este săptămâna Unificării”
-
Cât costă biletele la Ziua lui Ștefan! Connect-R pregătește cel mai tare concert aniversar pe 9 iunie!
București – 19 noiembrie 2021 – XR Month, festivalul de realitate augmentată conceput de One Night Gallery, dezvoltat împreună cu Leo Burnett România și prezentat de George (primul banking inteligent), s-a bucurat de apreciere din partea publicului larg, adunând 40.000 de pasionați de artă și tehnologie. Acesta s-a desfășurat timp de o lună în București și a prezentat 48 de filtre AR și lucrări digitale create de 40 de artiști.
Gândit ca o invitație de a redescoperi patrimoniul Bucureștiului într-o manieră modernă, reprezentativă timpurilor noastre, ce înglobează arta și noile tehnologii, traseul XR Month a reunit 36 de locuri emblematice din centrul orașului, precum Arcul de Triumf, Muzeul Grigore Antipa, Teatrul Odeon, Casa Mița Biciclista, Palatul Oscar Maugsch, Goethe Institut sau Institutul Francez. Acestea au fost augmentate prin intermediul aplicației Instagram, iar conținutul a fost accesibil publicului cu ajutorul telefonului mobil propriu.
Astfel, între 30 septembrie și 30 octombrie 2021, 40.000 de persoane au interacționat cu cele 48 de filtre de AR realizate de către 40 de artiști vizuali și de new media special pentru XR Month, cu scopul de a transforma plimbările în centrul orașului în experiențe artistice.
Topul celor mai utilizate filtre din cadrul festivalului, cuprinde lucrările Accident in…, colaborarea dintre Roman Tolici și Mihai Cojocaru, Antipa si girafa, creată de Augmented Space Angency, Tangible_City, semnată de Noetic, urmată de an XR dream, lucrare semnată tot de Augmented Space Agency și comisionată de Pepsi, More Perspectives, semnată de Augmented Space Agency, Looking At the Stars realizată de AstroWizard și Abstract Identity, ilustrația semnată de Kitră și comisionată de George. Primul banking inteligent. Acestea au adunat peste 450.000 de vizualizări din partea publicului.
Proiectul XR Month a avut drept obiective potențarea patrimoniului prin mijloacele noilor tehnologii, transformarea spațiului public în suport pentru artă, explorarea creativă a orașului și crearea unui context interdisciplinar între artiști și dezvoltatori de new media. Astfel, Festivalul a transformat experiența pietonală într-una artistică pentru publicul din toate categoriile de vârstă, încurajând explorarea creativă a spațiului urban prin intermediul unei expoziții interactive în aer liber.
Conținutul artistic prezentat în cadrul XR Month a fost împărțit în trei categorii principale, fiecare dintre acestea bucurându-se de aprecierea vizitatorilor. Astfel, lucrările din categoria Augmented Heritage au transformat unele dintre cele mai cunoscute clădiri în canvas digital pentru artiști de new media art, în timp ce în categoria Open Gallery,20 de ilustrații au primit un layer animat în AR. În plus, lucrări digitale sub forma unor filtre 3D, gândite pentru o nouă interacțiune cu spațiul orașului, au fost grupate în categoria Freestyle.
Artiștii participanți
Artiști din diferite domenii, precum video-mapping, gaming sau ilustrație au participat cu lucrări în cadrul proiectului, beneficiind de susținerea organizatorilor, precum și de expertiza acestora în domeniul AR. Astfel, ideile creative și operele celor 40 de artiști au fost transformate în experiențe în realitate augmentată.
Artiștii care au acceptat provocarea lansată de One Night Gallery și Leo Burnett au participat în următoarele categorii ale Festivalului:
Augmented Heritage – Aural Eye, Astrowizard, Augmented Space Agency, Cote, Cuscrew, Les Ateliers Nomad, Noetic, Hybrid Lab, Mindscape Studio, RIZI, Irina Bako, Tammy Lovin.
Freestyle – Aural Eye, Astrowizard, Reniform, Kuba Nawrocki & Daniel Gontz & Marta Mattioli, RIZI, Dan Pecete, Irina Bako, Dilmana Yordanova & Ovidiu Eftimie.
Open Gallery – Ana Bănică, Alina Marinescu, Andreea Dumuța, Daniel Strugariu, Bianca Jelezniac, Diana Barbu, Loreta Isac, Flip Robert, Roxana Benea, Ioana Trușcă, Sasha Lazăr, Coon One, Vlad Dumitrescu, Stella Caraman, Teodora Gavrilă, Irina Perju, Tammy Lovin.
Invitatul special în cadrul proiectului a fost artistul Roman Tolici, care a „împrumutat” festivalului celebra inimă din lucrarea „Accident în Piața Amzei”. Aceasta a fost prezentată printr-o lucrare XR dezvoltată de Mihai Cojocaru, co-fondator One Night Gallery și generalist digital, care a făcut posibilă transformarea și poziționarea oriunde, la orice scară, de către public, a inimii.
Portalurile AR de la categoriile Augmented Heritage si Freestyle au fost dezvoltate cu suportul Augmented Space Agency și a echipei tehnice One Night Gallery, iar animațiile create pentru augmentarea ilustrațiilor de la Open Gallery au fost semnate de Color Studio.
Locațiile partenere
Arcul de Triumf, Ateneul Român, Hotel Intercontinental, Universitatea de Arhitectură și Urbanism “Ion Mincu”, Hotel Novotel, Teatrul Odeon, Palatul Telefoanelor, Teatrul Național I.L. Caragiale București, Muzeul Național de Istorie Naturală “Grigore Antipa”, Casa Mița Biciclista, Muzeul Național de Istorie a României București, Palatul Oscar Maugsch, Palatul Parlamentului, Observatorul Astronomic “Amiral Vasile Urseanu”, Podul peste Dâmbovița din Piața Operei, Bar A1, M60, Mercato Kultur, Cărturești Modul, Cărturești Carusel, Cărturești Verona, Refugiu Urban @ Palatul Universul, Grădina Dorobanți, Goethe Institut, Institutul Francez, Palatul Șuțu – Muzeul Municipiului București, Magazinul Muzica, Teatrelli & Creart, MARe, Institutul Cultural Român, H Victoriei 139, Galateca, Casa Filipescu-Cesianu, Biblioteca Centrală Universitară „Carol I”, Biutiful By The Lake, George Victoriei, Zăganu Bistro and Romanian Craft Beer Bar.
Amplasarea totemurilor în spațiile publice, care au semnalizat categoria Augmented Heritage, a fost facilitată de către Primăria Municipiului București, Partener Strategic XR Month.
-
Vedete2 săptămâni ago
Ce bani au câștigat Faimoșii, în reality show-ul fenomen SURVIVIOR ROMÂNIA
-
Vedeteo săptămână ago
Scandal monstru la Survivor România! Doi concurenți s-au luat la bătaie pe insulă: „Ai venit să arunci cu noroi în toată lumea!”
-
Premieră TV7 zile ago
Zece concurente vor intra în cea mai frumoasă competiţie a stilului, la Kanal D2
-
Reality Showo săptămână ago
SURVIVIOR ROMÂNIA. Faimoșii, în pragul disperări nu mai găsesc drumul spre victorie!
-
Emisiuni2 săptămâni ago
Au început filmările pentru cel de-al 19-lea sezon Te cunosc de undeva!
-
Reality Showo săptămână ago
Cel mai scandalos concurent din tribul Faimoșilor a părăsit competiția. Dan Pavel: ”Suntem la jumătatea cursei pentru câștigarea marelui premiu”
-
Premieră TV2 săptămâni ago
Marea premieră a sezonului 11 Chefi la cuțite le aduce lui Bontea, Scărlătescu și Dumitrescu adversari surpriză la lupta pentru amuletă
-
Reality Show2 săptămâni ago
Victorii pentru Războinici, lacrimi și conflicte pentru Faimoși, la Survivor: ”Indiferent de tensiuni, sunt și momente foarte frumoase”
-
Vedete2 zile ago
Mihai Zmărăndescu și Remus Boroiu de la Survivor România s-au luat la bătaie înainte de a participa la concurs
-
Reality Show2 zile ago
Șapte concurenți se află în pericol de eliminare la Survivor România! Diseară… ”urmează un moment epocal”
-
AUDIENȚE TVo săptămână ago
America Express, prima opțiune a telespectatorilor! Diseară, cea mai mare comoară aduce imunitatea! Finala se apropie!
-
Program TV3 săptămâni ago
Programul PRO TV pentru săptămâna 06-12 martie 2023
-
Analize Audiente TV2 săptămâni ago
America Express, pe primul loc în topul audiențelor. Diseară se decid echipele care intră în etapa semifinală
-
AUDIENȚE TV2 săptămâni ago
America Express își păstrează poziția de lider! Amuleta aduce adrenalină la maximum: sporturi extreme într-un peisaj spectaculos
-
Reality Show3 săptămâni ago
Astăzi, începe o nouă săptămână la Survivor România: ”Ați demonstrat că se poate face față cu zâmbetul pe buze”
-
Reality Show3 zile ago
Faimoșii au câștigat Jocul de Captivitate, însă au pierdut Imunitatea! Triburile continuă lupta, astăzi, de la PRO TV!