Connect with us

ALL MEDIA

Zile de foc în Grecia: Echipa de corespondenți Digi 24 a realizat, în medie, 17 transmisiuni pe zi

Published

on

Foto Credit: DIGI 24
 

Echipa Digi 24 care a ajuns în Grecia, miercuri, a transmis nu mai puțin de 17 corespondențe pe zi, din Mati, satul distrus de incendiile devastatoare izbucnite la începutul acestei săptămâni.

Cei trei membri ai echipei, Marian Tănase (operator), Laurențiu Rădulescu (reporter) și Adrian Rotaru (DSNG), au făcut 14 ore, pe ruta București-Sofia-Atena și s-au oprit în satul Mati, la aproximativ 25 de km de Atena. Localitatea, distrusă în proporție de 98%, conform evaluărilor făcute de autoritățile elene, oferă o priveliște dezolantă, cu cele peste 100 de case distruse de flăcări și rândurile de mașini carbonizate.

”Cel mai mare impediment a fost să îi facem pe oameni să ne vorbească, mai ales după ce au pierdut tot ce aveau”, spune reporterul Laurențiu Rădulescu. Echipa a reușit, totuși, să identifice în zonă câțiva români care locuiau acolo și i-au convins să povestească prin ce au trecut.

Acomodarea cu subiectul, cu locul și punctele de unde s-au făcut intervențiile a fost una anevoioasă pentru echipă. Nu este ușor să vorbești când ai în fața ochilor un asemenea tablou. ”Satul este unul cu străduțe înguste de maximum 5 m, cu case și de o parte și de cealaltă, iar fiecare locuitor are cel puțin câte o mașină a lui, ca să nu mai vorbim de turiștii veniți aici în sezonul estival”, a descris Laurențiu, într-o intervenție de vineri dimineață, la Matinalul Digi FM. ”În lateral, este un drum național cu două benzi. Toți cei care au venit pe drumul național au mers spre sat și spre mare, crezând că se vor salva. Cei din sat au început să urce spre drumul național, crezând, la fel, că se pot salva. Dar drumurile s-au blocat și, practic, oamenii s-au trezit înconjurați de foc din toate părțile”, explică reporterul Digi 24, pe baza informațiilor strânse de la martori.

Sub impresia celor văzute și a mărturiilor obținute de la localnici și autorități, este greu să îți păstrezi sângele rece, detașasarea. ”Cel mai important pentru echipă, într-o astfel de situație, este să îți conservi energia și să nu se atașezi profesional. Am văzut copii morți, oameni găsiți îmbrățișați după ce au fost prinși de foc, am văzut detalii care îți rămân pentru totdeauna în minte”, adaugă Laurențiu, admițând că este una dintre cele mai dificile misiuni jurnalistice de până acum.

Echipa va transmite și în zilele următoare corespondențe de la fața locului, ținând la curent spectatorii Digi 24 cu evoluția celor mai grave incendii produse în Grecia, în regiunea Attica, în care și-au pierdut viața cel puțin 85 de persoane.

Digi 24, cea mai credibilă televiziune de știri din România⃰, transmite 24 de ore din 24, 7 zile din 7, informații despre temele de moment și evenimentele care pun lumea în mișcare. Parte a Grupului Digi Communications, Digi 24 abordează cu echidistanță și profesionalism subiectele relevante din actualitatea internă și internațională, oferind publicului emisiuni informative, dezbateri, analize și interviuri, sub sloganul ”Informația la putere”.

Lasa un comentariu aici!

Pentru orice fel de informații ma puteți contacta pe e-mail! La 1 februarie dam startul primei etape de votare la Premiile RADAR DE MEDIA 2018!

Click to comment

Lasă un răspuns

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

ALL MEDIA

Jurnalistul Costi Mocanu paraseste PRO TV dupa mai bine de 25 de ani de activitate

Published

on

 

Jurnalistul Costi Mocanu părăseşte Pro TV după mai bine de 25 de ani, timp în care a fost, printre altele, reporter sportiv, dar şi şef al postului de televiziune. Informaţia a fost făcută publică de Cătălin Tolontan, scrie Ziarul Adevarul

Costi Mocanu, prezentator Ninja Warrior România, explică de ce nu a ex… Unul dintre cei mai vechi oameni din Pro TV, alintat „Moşu’“, Costi Mocanu (49 de ani) părăseşte televiziunea la care s-a angajat încă de pe vremea în care se numea Canal 31, potrivit tolo.ro.    Din 1 aprilie 2019, Costi Mocanu părăseşte postul de televiziune unde s-a consacrat ca reporter sportiv, comentator de meciuri, şef al departamentului Sport şi, în ultimii ani ai lui Adrian Sârbu în CME, şef al canalului Pro TV.

De asemenea, anul trecut, Costi Mocanu a prezentat, alături de actriţa Raluca Aprodu şi jurnalistul Daniel Niţoiu, emisiunea „Ninja Warrior România“.   Potrivit sursei citate, în ultimii ani, Costi Mocanu a fost în discuţii cu mai multe televiziunii, însă nu este cunoscut dacă se va îndrepta tot către televiziune.

Lasa un comentariu aici!

Continue Reading

ALL MEDIA

Andi, uluit de un concurent de la Românii au talent: ”E deasupra competiției. Este de neoprit!”

Published

on

Foto Credit: PRO TV
 

Cea de-a șasea ediție Românii au talent va fi presărată cu surprize pentru Andi Moisescu. Juratul și-a sărbătorit ziua de naștere la filmări, alături de colegi iar aceștia l-au surprins pe durata întregii zile cu diverse cadouri care i-au adus zâmbetul pe buze și l-au uimit. Cea mai mare bucurie însă i-a adus-o lui Andi un concurent a cărui reprezentație l-a fascinat. ”E deasupra competiției. Este de neoprit.”, spune Andi, iar Pavel continuă: ”Acestea sunt nișe momente istorice, nu ai cum să nu le filmezi.”.

Tot mâine, Pavel și Smiley au propriul lor moment pe scena talentului, iar Florin, încântat de prestația unui concurent și inspirat de bucuria acestuia, o invită pe Andra la dans. Publicul va fi în picioare și va trăi alături de ei energia dată de participant.

Un număr de o dificultate greu de imaginat și extrem de spectaculos îi fascinează pe jurați, care rămân uluiți de complexitatea momentului și de expresivitatea celor care îl prezintă.”Pentru că și noi suntem în lumea circului, cum a spus mai tânărul meu coleg, eu fiind leul bătrân… După micul nostru căluț, poneiul nostru din această seară, să vorbească îmblânzitoarea de Măruți. Este singura titulară din lume care are un număr foarte bine pus la punct și încărcat de suspans… de Măruți.”, spune cu zâmbetul pe buze Florin Călinescu.

Vinerea aceasta, de la 20:30, concurenți cu aptitudini uimitoare vin să cucerească juriul și publicul în cea de-a șasea ediție a sezonului #9suprem Românii au talent.

Lasa un comentariu aici!

Continue Reading

ALL MEDIA

De Martisor, Kanal D implineste 12 ani! Vedetele statiei celebreaza aniversarea!

Published

on

 

Astazi, 1 martie, Kanal D sarbatoreste 12 ani de existenta pe piata media din Romania, mai mult de un deceniu in care statia a inregistrat o crestere spectaculoasa si s-a impus ca un adevarat trendsetter in peisajul mediatic din Romania.

Formate fenomen revolutionare precum „Exatlon”, „Bravo, ai stil!”,  serialele turcesti, abordarea inovativa a Stirilor au facut din Kanal D un model pentru competitorii sai si au creat alternative interesante si relevante de consum pentru categorii diverse de telespectatori.  Kanal D a generat continut remarcabil de-a lungul anilor, consolidandu-si pozitia de jucator important in top trei televiziuni generaliste din Romania.

Toate acestea sunt rezultatele unei strategii sustinute si inspirate, clasand statia, in 2018,  pe locul doi la nivelul publicului National, cu 14,9% cota de piata, si All Urban, cu 12,6% cota de piata, in Prime Time (20:00 – 24:00), conform datelor furnizate de Kantar Media Romania.  Cresterea Kanal D in 2018 a fost una semnificativa, in raport cu statiile din top trei televiziuni din Romania. La nivelul publicului Comercial, in Prime Time (20:00 – 24:00), statia a inregistrat o crestere de 20% a cotei de piata, raportat la 2017.

Lasa un comentariu aici!

Continue Reading
Advertisement
Advertisement Https://Www.Autodoc24.RO

PREMIILE RADAR DE MEDIA

Advertisement
Advertisement
Advertisement

Trending