Connect with us

Evenimente

Ziua HBO la TIFF 2011

Avatar

Published

on

Devenită deja o tradiţie la Festivalul Internaţional de Film Transilvania, Ziua HBO aduce în atenţia publicului, joi, 9 iunie 2011, două producţii originale HBO Films: Doctorul Moarte/ You Don’t Know Jack (r. Barry Levinson), la ora 15.30 la Cinema Florin Piersic şi O relaţie specială/ The Special Relationship (r. Richard Loncraine) la ora 22.00 la Centrul Cultural Francez.

Doctorul Moarte este un film biografic despre Jack Kevorkian (Al Pacino), doctorul care a uimit lumea atacând frontal dezbaterea viaţă-moarte cu a sa „maşină a milei”. El începe o cruciadă pentru a oferi ceea ce consideră o opţiune umană şi demnă pentru bolnavii în fază terminală – sinuciderea asistată. Kevorkian începe să-şi ofere serviciile de “consiliere întru moarte” unei clientele recunoscătoare şi tot mai numeroase, ceea ce atrage atenţia procurorului local. Provocator, încăpăţânat şi complex, Jack ajunge să rişte tot din dorinţa de a schimba legile în vigoare şi de a pune sub semnul întrebării atitudinea societăţii cu privire la dreptul de a muri.

Un alt film care nu trebuie ratat în cadrul Zilei dedicate producţiilor HBO este şi O relaţie specială. În 1992, Tony Blair, liderul Partidului Laburist, merge în SUA şi este impresionat de viziunea politică a preşedintelui Bill Clinton, pe care o foloseşte să-şi restructureze partidul. Doi ani mai târziu îl vede din nou pe Clinton, iar acesta îi prevede că va ajunge premier. Astfel începe aşa-zisa “relaţie specială” între cei doi, care va da semne de deteriorare câţiva ani mai târziu. Distribuţia filmului este alcătuită din nume grele ale cinematografiei internaţionale precum Dennis Quaid, Michael Sheen sau Adam Godley.

Intrarea la cele două producţii HBO este gratuită, dar este necesară colectarea unui bilet cu valoare zero de la orice casierie TIFF.
Pe lângă cele două proiecţii de senzaţie, HBO a pregătit clujenilor şi o surpriză: documentarul Lumea vazută de Ion B în regia lui Alexander Nanau va fi lansat pe DVD la TIFF Meeting Point, de la ora 16.30. Filmul, o producţie HBO România şi Alexander Nanau Productions, urmăreşte timp de un an, viaţa lui Ion Bârlădeanu, un anonim om al străzii, devenit un important şi căutat artist contemporan. Documentarul a fost difuzat în premieră de HBO pe 17 decembrie 2009, a fost declarat câştigătorul categoriei Arts Programming în cadrul celei de-a 38-a ediţii a Premiilor Emmy International, a primit Premiul Gopo 2010 pentru Cel mai bun documentar şi a fost selecţionat, până în prezent, la peste 30 de festivaluri unde a câştigat numeroase premii.

DVD-ul, care conţine documentarul, trailere şi o galerie foto, va fi distribuit prin Independenţa Film şi va putea fi găsit în toate librăriile Cărtureşti, Humanitas şi prin intermediul site-ului www.mediacentrix.ro.

Pe data de 11 iunie, în cadrul Galei de Închidere a celei de-a zecea ediţii a Festivalului Internaţional de Film Transilvania, vor fi anunţaţi câştigătorii Concursului Naţional de Scenarii iniţiat de HBO România şi organizat în parteneriat cu TIFF. Anul acesta au fost înscrise în concurs 316 scenarii, din care 106 la categoria lung metraj, 195 la categoria scurt metraj şi 15 la secţiunea documentar.

HBO România prezintă în acest an în cadrul Festivalului Internaţional de Film Transilvania secţiunile No limit şi What’s Up, Doc?. Prezenţa HBO la TIFF este completată de Cinemax care oferă Secţiunea 3×3.

Comentarii

Evenimente

Televiziunea Română a fost premiată la Galele UNITER şi UCIN

Avatar

Published

on

            Televiziunea Română a fost distinsă cu două trofee la Galele anuale organizate de Uniunea Teatrală din România şi de Uniunea Cineaştilor din România.

 

Luni, 21 septembrie, în cadrul celei de-a 48-a ediţii a Galei Premiilor Uniunii Cineaştilor din România (UCIN), filmul „Regina Mamă Elena, Regina celor 4 exiluri”, în regia Cameliei Csiki, a obţinut trofeul pentru Film de Televiziune. Alte două producţii TVR au fost nominalizate în aceeaşi categorie: „1989-Decembrie Roșu”, regia Răzvan Butaru și Cornel Mihalache, respectiv „Arsenie Boca – Adevăr, Mit, Mistificare”, regia Cristina Andrei. Din Juriul Galei Premiilor UCIN 2020 au făcut parte Stere Gulea (câștigătorul marelui premiu de anul trecut), Florin Mihăilescu, Marilena Ilieșiu, Irina Nistor și Dorel Vișan.

Tot luni, peste 250 de artiști, profesioniști din lumea culturală, apropiaţi ai fenomenului teatral, au participat la cea de-a 28-a ediție a Galei Premiilor UNITER, eveniment ce a fost transmis în direct la TVR 1 şi online, pe tvrplus.ro.

Juriul Galei, format din Radu Apostol (regizor), Cosmin Ardeleanu (scenograf), Doru Mareș (critic de teatru), Crina Mureșan (actriță), Cristina Rusiecki (critic de teatru), a decis ca „Manifest. Scrisoare către un prieten şi înapoi către ţară” de Ruxandra Cesereanu, regia Cornel Mihalache, o producţie a Societăţii Române de Televiziune (Casa de Producţie a TVR), să fie distins cu premiul pentru cel mai bun spectacol de teatru TV.

 

În aceeaşi categorie, a mai fost nominalizat şi spectacolul „Furtuna” de William Shakespeare, regia Alexandru Lustig, producție a Societății Române de Televiziune și a Fundației Teatru Contemporan. Felicitări!

 

 

Comentarii

Continue Reading

Evenimente

E! Entertainment transmite LIVE de pe covorul roşu „THE 2020 EMMY AWARDS”

Avatar

Published

on

Pe măsură ce starurile se adună în mediul virtual pentru cea mai importantă noapte din industria televiziunii, Giuliana Rancic și Vivica A. Fox sunt gazdele E! Live From The Red Carpet: The 2020 Emmy Awards, pentru a aduce fanilor interviuri amuzante și reale, precum și cele mai spontane reacții ale celor mai mari vedete, alături de corespondentul E! Style, Brad Goreski, Naz Perez și gazda E! News / The Rundown, Erin Lim.

 

E! va oferi cea mai extinsă acoperire a acestor premii pe TV, în mediul digital și pe platformele de socializare din Universal Lot în Universal City, California, luni, 21 septembrie, de la ora 1:00 a.m.  în reluare de la ora 18:00 și ora 20:00.

 

            E! Live From The Red Carpet este produs de Den of Thieves. Producători executivi sunt: Jesse Ignjatovic, Evan Prager, Barb Bialkowski și Amanda McPhillips.

 

 

 

Comentarii

Continue Reading

Evenimente

Programul Nopții Albe a Filmului Românesc pentru data de 18 septembrie

Avatar

Published

on

            Peste 35 de lungmetraje și scurtmetraje vor rula în 12 locații din București și Cluj-Napoca, într-o singură noapte, pe 18 septembrie, la Noaptea Albă a Filmului Românesc. Vizionările unora dintre filme vor fi urmate de discuții cu invitații speciali ai evenimentului, care vor da detalii din culise și vor răspunde întrebărilor publicului până târziu după miezul nopții.

 

Biletele pot fi cumpărate pe Eventbook.ro și la casierii. În locațiile cu intrare liberă, accesul se va face în baza unei rezervări, însemnând un bilet cu valoare zero achiziționat pe Eventbook.ro (Unteatru, Apollo111 Teatrul, Galateca). Excepție fac Happy Cinema (bilete pe www.happycinema.ro și la casierie), Hollywood Multiplex (doar la casierie), J’ai Bistrot (rezervări prin telefon).

 

            Noaptea Albă a Filmului Românesc va avea loc cu respectarea măsurilor de siguranță și distanțare socială necesare în această perioadă. La intrare, se va efectua un triaj observațional și se va verifica temperatura, iar purtarea măștii va fi obligatorie.

BUCUREȘTI

Cinema sub clar de lună – Calea Victoriei 192A
20:00 – Malmkrog, r. Cristi Puiu, 200’ | avanpremieră

Cinema Muzeul Țăranului Român – Open Air
19:45   Început, r. Răzvan Săvescu, 80’ | avanpremieră
21:30   Și poate mai trăiesc și azi, r. Tudor Cristian Jurgiu, 73’ | avanpremieră
23:15   Tipografic Majuscul, r. Radu Jude, 128’

Cinema Elvire Popescointerior
18:30    Acasă, r. Radu Ciorniciuc, 86’ | premieră

Cinema Elvire Popescoopen air
20:30   Profu’, r. Alex Brendea, 82’ | avanpremieră
22:30   Lemn, r. Monica Lăzurean-Gorgan, Michaela Kirst, Ebba Sinzinger, 97’ | avanpremieră

Amfiteatru TNB
23:00  30 de ani și 15 minute, r. Ștefan Mandachi, 95’ | avanpremieră

Cinemateca Union
18:00   Apa ca un bivol negru, r. Andrei Cătălin Băleanu, Petre Bokor, Iosif Demian, Stere Gulea, Roxana Pană, Dan Piţa, Dinu Tănase, Mircea Veroiu,  62’ | versiune restaurată
20:00   Balanța, r. Lucian Pintilie, 105’ | versiune restaurată
22:30   Cardinalul, r. Nicolae Mărgineanu, 97’

Hollywood Multiplex – București Mall
19:00   Și atunci… ce e libertatea ?, r. Andrei Zincă, 132’ | avanpremieră
22:00   5 minute, r. Dan Chișu, 103’ | avanpremieră

Happy Cinema – Liberty Mall
Sala 3
19:30   Urma, r. Dorian Boguță, 105’
22:00   Colectiv, r. Alexander Nanau, 109’
Sala 4
19:30   Cărturan, r. Liviu Săndulescu, 90’
21:30   Zavera, r. Andrei Gruzsniczki, 96’

J’ai Bistrot  (*rezervări la 031 426 20 47)
19:45 Scurtmetraje românești din selecția TIFF 2020 (I), 210’

Apollo111 Teatrul (*intrare liberă)
18:00   Heidi, r. Cătălin Mitulescu, 96’
20:30   Casa cu păpuși, r. Tudor Platon, 68’ | avanpremieră
22.00   Ivana cea Groaznică, r. Ivana Mladenovic, 86’

Unteatru – open air (*intrare liberă)
19:45   Scurtmetraje românești din selecția TIFF 2020 (II), 77’
21:30   Călătoria fantastică a Maronei, r. Anca Damian, 91’

Galateca (*intrare liberă)
19:45   Totul nu va fi bine, r. Adrian Pîrvu, Helena Maksyom, 82’ |  avanpremieră  
21:30   Maria, Regina României, r. Alexis Cahill, 110’

CLUJ-NAPOCA
Cinema Victoria 
23:15   5 minute, r. Dan Chișu, 103’ | avanpremieră
01:00   Casa cu păpuși, r. Tudor Platon, 68’ | avanpremieră 

 

 

Comentarii

Continue Reading
Advertisement

Facebook

PREMIILE RADAR DE MEDIA

Trending

google.com, pub-4886972132153269, DIRECT, f08c47fec0942fa0