Aşa cum s-a putut deja observa încã de la primul episod al show-ului de comedie „iUmor”, în emisiunea de la Antena 1, orice e posibil, mai ales cã este bine ştiut faptul cã imaginaţia românului nu cunoaşte limite în materie de umor. În cel de-al cincilea episod al show-ului, care sãptãmâna aceasta va fi difuzat marţi, de la 20:30, la Antena 1, Vlad Benescu este concurentul care a reuşit sã stârneascã o adevãratã controversã la masa juriului.
Actor de meserie, Vlad şi-a construit un moment impecabil de actorie, în care a folosit ca element senzaţional un monociclu, spre uimirea tuturor celor prezenţi. „Îmi rupeam gâtul de şase ori pânã acum”, a mãrturisit Andrei Ştefãnescu, unul dintre prezentatorii show-ului. Ce i-a deranjat însã foarte tare pe juraţi, în special pe Cheloo, a fost faptul cã umorul, din pãcate, a cam lipsit din momentul sãu. Enervat la culme cã Bendeac a apreciat munca din spatele prestaţiei concurentului, rapperul l-a taxat imediat. „Ia-l acasã!”, i-a spus el lui Mihai, completând „Vreau sã te ridici şi sã explici cât de bun a fost! Pentru cã mie nu mi-a plãcut şi te iei de mine cã nu mi-a plãcut!”.
Supãratã şi ea, din cauza certurilor dintre juraţi, Delia a pãrãsit masa juriului, spre disperarea lui Bendeac. „Matache, treci înapoi. Suntem doi imbecili nervoşi!”, a tunat Mihai, însã pe Delia nimic nu a convins-o: „Rãmâneţi aşa!”, le-a replicat ea dur. „Îmi stricaţi orice bucurie. Nu am voie sã fac nimic!”, a spus jurata, care îl rugase pe Vlad sã o înveţe şi pe ea sã meargã pe monociclu. „Tu ai idee cât de greu e sã combini atâtea elemente şi sã fii şi pe muzicã, în timp ce faci asta?”, i-a spus Bendeac lui Cheloo, care şi-a susţinut în continuare punctul de vedere: „Cred cã au fost fãcute cu jumãtate de mãsurã!”.
Vizibil intrigatã de întreg momentul, Delia i-a întrebat pe cei doi domni: „Sunteţi spãlaţi pe creier azi?”. Cum s-a încheiat momentul, ce au votat juraţii, dar şi ce alte surprize le-au mai pregãtit concurenţii, telespectatorii vor putea afla urmãrind cel mai nou episod al show-ului de comedie „iUmor”, care sãptãmâna aceasta va fi difuzat marţi, 3 mai, de la 20:30, la Antena 1.
-
AUDIENȚE TV2 săptămâni ago
Faimoșii continuă seria victoriilor, iar problemele încep să apară pentru Războinici, la Survivor All Starss. Show-ul, lider de audiență
-
Emisiunio săptămână ago
Carmen Târnoveanu: interviu în exclusivitate pentru Radar de Media
-
Emisiunio săptămână ago
Sorin Bontea, Florin Dumitrescu și Cătălin Scărlătescu revin la PRO TV!
-
Filmeo săptămână ago
Hamas – Violenta nu e o optiune, in curand in cinematografe
-
Reality Showo săptămână ago
Filmările Survivor All Stars s-au încheiat, iar concurenții sunt în țară! Finala va fi LIVE!
-
Documentaro săptămână ago
James Cameron revine cu un serial premiat cu Emmy: „Secretele Caracatiței” va fi difuzat pe National Geographic Wild pe 22 Aprilie
-
Program TVo săptămână ago
Programul HAPPY CHANNEL pentru săptămâna 19 – 25 aprilie 2024
-
EVENTS3 zile ago
“Fii regina pentru o zi” – eveniment unicat in Romania.
-
AUDIENȚE TVo săptămână ago
Ana Maria Pal a părăsit Survivor All Stars, iar concurenții rămași vor da, diseară, bătălia Imunității: ”unul singur va căpăta acest colan”
-
Mondeno săptămână ago
Întâlnire amoroasă între doi concurenți Survivor, înainte de show-ul de la Pro TV: „A venit la mine acasă și era băută”
-
Culturao săptămână ago
Alege să dăruiești o carte cadou cu ocazia sărbătorilor pascale
-
Reality Showo săptămână ago
Diseară, la Chefi la cuțite începe bootcampul sezonul 13: concurenții se confruntă cu presiunea celei dintâi probe eliminatorii
-
EVENTSo săptămână ago
Mai sunt doar 100 de zile până la Jocurile Olimpice Paris 2024, transmise pe Eurosport și Max
-
Analize Audiente TV2 săptămâni ago
AUDIENȚE în Prime-Time în luna martie. Antena 1 este depăşită de Kanal D la nivel național. KANAL D performanțe remarcabile cu un plus de 100.000 de telespectatori !
-
Program TV2 săptămâni ago
Programul PRO TV pentru săptămâna 15 – 21 aprilie 2024
-
Special TVo săptămână ago
Când visăm împreună, ne adunăm împreună! PRO TV și FRF lansează Imnul echipei naționale pentru EURO 2024