Connect with us

Cinema

„Dupa dealuri”, noul film al lui Cristian Mungiu, in cinematografe

Published

on

Reclame
        Ne face plăcere să vă prezentăm posterul oficial şi trailerul filmului „După dealuri”, cel de-al treilea lungmetraj al lui Cristian Mungiu și unul dintre cele mai așteptate filme ale toamnei. Pelicula va avea avanpremiera bucureșteană în cadrul evenimentului Les Films de Cannes à Bucarest (19 – 25 octombrie) și va intra în cinematografe la finalul lunii octombrie.
Luna octombrie deschide șirul premierelor în peste 30 de țări în care „După dealuri” are distribuitor, începând cu Ungaria, Polonia și Italia și continuând cu Franța, Belgia, Olanda și Luxemburg – la finalul lunii noiembrie, apoi Marea Britanie sau Statele Unite ale Americii, la începutul lui 2013. În această perioadă, filmul va fi proiectat și la New York, Los Angeles, Hamburg, Morelia sau Buenos Aires, în marile festivaluri ale sezonului.
„După dealuri” este propunerea României la Oscarul pentru Cel mai bun film străin și a fost premiat pentru scenariu şi pentru interpretare – un dublu trofeu, acordat actriţelor Cosmina Stratan şi Cristina Flutur – la Festivalul de la Cannes. Filmul este scris şi regizat de Mungiu, inspirat de romanele non-ficţionale ale Tatianei Niculescu Bran.
Filmul spune povestea a două fete care au crescut împreună şi care se reîntâlnesc după câţiva ani de despărţire. Alina (Cristina Flutur) se întoarce din Germania să o ia cu ea pe Voichiţa (Cosmina Stratan), prietena ei din copilărie faţă de care se simte încă foarte ataşată. Voichiţa şi-a găsit însă calea în credinţă, iar maicile printre care trăieşte la mănăstire ţin locul familiei pe care nu a avut-o niciodată. Alina luptă cu toate puterile să recâştige afecţiunea Voichiţei, făcându-i pe cei din jur să se întrebe de unde vine forţa care o animă. 
[youtube]https://www.youtube.com/watch?v=npOe0gzdBfQ[/youtube]
Advertisement
Click to comment

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *




MOTOR CAUTARE GOOGLE

ADVERTORIALE


www.creditrapid.ro

SEO

pentru sufletul tau

Advertisement

Facebook

Advertisement

IN Trending