Connect with us

A-Z NEWS

PREMIERĂ: Harley and The Davidsons, serial marca Discovery, filmat în România

Published

on

Reclame

 

Harley and the Davidsons arată cum fondatorii companiei au continuat să-și cultive fanii loiali așa cum n-o mai făcea niciun alt competitor din epoca respectivă, încheind un contract cu Armata SUA. Aceștia i-au învățat pe motocicliști cum să facă singuri diverse reparații pe teren, atrăgând cluburi de motocicliști zgomotoși din toată țara.

În final, Harley-Davidson avea să-și canalizeze toate resursele către cel mai riscant proiect al său de până atunci: crearea primei supermotociclete din lume, o mașinărie de curse extrem de performantă, destinată publicului larg.
Walter, Arthur și Bill au consolidat reputația Harley-Davidson, constructorul motocicletelor care pot ajunge oriunde, fac față oricăror condiții și trec peste toate regulile. Este o moștenire care rezistă deja de mai bine de 100 de ani, iar în inima brandului se află fanii săi devotați.

 

Serialul se remarcă printr-o distribuție valoroasă, din care fac parte Michiel Huisman („Urzeala tronurilor”) în rolul lui Walter Davidson, Robert Aramayo („Urzeala tronurilor”) ca William (Bill) Harley și Bug Hall („Micuții șmecheri”) în rolul lui Arthur Davidson. Din distribuție mai fac parte Stephen Rider („Daredevil”), Jessica Camacho („Călărețul fără cap”), Daniel Coonan („Viața în EastEnd”), Annie Read („Awkward”), Wilson Bethel („Hart of Dixie”), Dougray Scott („Misiune: Imposibilă 2”), Gabe Luna („Matador”), Alex Shaffer („În viață mai și câștigi”) și debutanții Essa O’Shea și Sean Scully.

 

Scenariul pentru Harley and the Davidsons este semnat de Evan Wright, Seth Fisher și Nick Schenk. Dimitri Doganis este producătorul executiv pentru Raw Television, iar John Goldwyn este producătorul executiv pentru Discovery. Ciáran Donnelly este producător executiv și regizor, alături de regizorul Stephen Kay.

 

 

Foto Credit: Discovery

Pagini: 1 2 3

Advertisement
Click to comment

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *




MOTOR CAUTARE GOOGLE

ADVERTORIALE


www.creditrapid.ro

SEO

pentru sufletul tau

Advertisement

Facebook

Advertisement

IN Trending