PARADOXUL DRACULA: Bram Stoker n-a pus niciodată piciorul în România, dar a transformat Transilvania într-un mit mondial

Cum a reușit un irlandez care nu văzuse Carpații, nu vizitase castelul Bran și nu cutreierase satele Transilvaniei să scrie una dintre cele mai cunoscute povești asociate vreodată cu România? Răspunsul este aproape la fel de fascinant ca romanul: biblioteci londoneze, hărți, jurnale de călătorie, superstiții, un naufragiu adevărat, un domnitor valah și o imaginație ieșită din comun.

Există un paradox delicios în povestea celui mai celebru vampir al lumii. Bram Stoker a făcut din Transilvania una dintre cele mai misterioase regiuni ale culturii populare mondiale fără să fi vizitat-o vreodată.

Irlandezul nu a dormit într-un castel din Carpați, nu s-a plimbat noaptea prin pădurile Transilvaniei și nici nu l-a urmărit vreun strigoi până la han.

În schimb, a făcut ceva ce astăzi am numi o documentare gigantică.

A citit. A luat notițe. A consultat hărți. A studiat folclor, istorie, geografie, superstiții, relatări ale călătorilor și cărți despre Europa Centrală și de Est.

Și apoi le-a amestecat pe toate cu ficțiune.

Rezultatul a fost „Dracula”, romanul publicat în mai 1897 și devenit ulterior una dintre operele fundamentale ale literaturii gotice.

Bram Stoker, irlandezul care avea să inventeze cel mai cunoscut vampir din lume

Abraham „Bram” Stoker s-a născut la 8 noiembrie 1847, la Clontarf, lângă Dublin, în Irlanda. Înainte să rămână în istorie drept autorul lui „Dracula”, Stoker a avut o carieră puternic legată de teatru. A devenit managerul celebrului Lyceum Theatre din Londra și a lucrat ani întregi alături de marele actor britanic Henry Irving.

Iar aici povestea devine interesantă.

Dracula nu a apărut într-o noapte în mintea lui Stoker, după vreun coșmar spectaculos cu vampiri transilvăneni.

Romanul a fost rezultatul unei perioade îndelungate de lucru.

Muzeul Rosenbach din Philadelphia păstrează astăzi peste 100 de pagini de notițe, schițe de intrigă și materiale de cercetare realizate de Stoker de-a lungul celor aproximativ șapte ani în care a dezvoltat romanul.

Cu alte cuvinte, Dracula nu s-a născut într-un castel.

S-a născut, într-o măsură foarte mare, la masa de scris și printre rafturile bibliotecilor.

Înainte de Dracula exista… „Count Wampyr”

Și aici apare unul dintre cele mai simpatice detalii ale poveștii.

În vara anului 1890, Stoker lucra deja la o poveste gotică, însă lucrurile arătau cu totul diferit.

Acțiunea urma să fie plasată inițial în Stiria, în Austria, iar personajul negativ purta un nume mult mai puțin memorabil:

Count Wampyr.

Da, lumea ar fi putut primi un „Contele Wampyr” în locul lui Dracula.

Totul avea să se schimbe în timpul unei vacanțe petrecute în 1890 în orașul englez Whitby, de pe coasta Yorkshire.

Ziua în care Bram Stoker a descoperit cuvântul „Dracula”

Pe 8 august 1890, Stoker a intrat în biblioteca publică din Whitby.

Acolo a consultat o carte publicată în 1820 de fostul diplomat britanic William Wilkinson, „An Account of the Principalities of Wallachia and Moldavia”, o lucrare despre Țara Românească și Moldova.

În paginile cărții a întâlnit numele „Dracula”.

Wilkinson făcea referire la istoria voievozilor din Țara Românească și asocia termenul „Dracula” cu ideea de „diavol”. Stoker a notat numele și semnificația pe care o găsise în acea sursă.

Pentru un autor care încerca să construiască un personaj malefic, numele era aproape prea bun ca să fie ignorat.

Count Wampyr începea să moară. Count Dracula începea să se nască.

Totuși, există aici o precizare esențială.

Dracula nu este pur și simplu Vlad Țepeș cu colți

În cultura populară, Vlad Țepeș și Contele Dracula au ajuns atât de puternic legați încât uneori par același personaj.

Istoric, lucrurile sunt mult mai complicate.

Stoker a întâlnit informații despre voievozii Țării Românești în documentarea sa și a preluat numele Dracula, însă cercetarea modernă asupra notițelor autorului arată că personajul literar nu a fost construit în întregime după biografia lui Vlad Țepeș. Legătura directă dintre domnitor și vampir este mult mai limitată decât lasă impresia filmele și cultura populară ulterioară.

Stoker a făcut ceea ce fac marii autori de ficțiune.

A luat fragmente din realitate și le-a transformat.

Istorie românească.

Folclor est-european.

Superstiții.

Literatură gotică.

Legende despre vampiri.

Peisaje descrise de alți călători.

Teamă victoriană de necunoscut.

Și multă imaginație.

Din această combinație s-a născut aristocratul palid care avea să schimbe pentru totdeauna imaginea vampirului.

Transilvania construită într-o bibliotecă din Londra

Poate cea mai spectaculoasă dovadă a felului în care a lucrat Stoker a apărut după analizarea colecțiilor London Library.

Biblioteca a identificat 26 de volume considerate aproape sigur exemplarele folosite de Stoker pentru documentarea romanului.

În ele există sublinieri, semne și adnotări care corespund cu informațiile păstrate în notițele scriitorului.

Printre cărțile consultate se aflau lucrări despre Carpați, Transilvania, superstiții, vârcolaci, folclor și istorie.

Printre titlurile folosite în documentarea sa se numără lucrări precum „Round About the Carpathians”, de Andrew F. Crosse, „Transylvania: Its Products and Its People”, de Charles Boner, precum și cartea lui William Wilkinson despre Țara Românească și Moldova.

Așadar, în timp ce personajele lui călătoreau prin Europa de Est, creatorul lor putea sta liniștit în Londra.

Un fel de Google Maps victorian, numai că format din cărți groase, hărți și multă răbdare.

Femeia care i-a adus lui Stoker superstițiile Transilvaniei

O altă sursă extrem de importantă a fost scriitoarea scoțiană Emily Gerard, care trăise o perioadă în Transilvania.

Eseul ei din 1885, „Transylvanian Superstitions”, descria numeroase credințe și superstiții locale, iar lucrarea a devenit una dintre sursele consultate de Stoker.

Practic, Gerard îi oferea unui scriitor aflat la sute și sute de kilometri distanță o fereastră către o lume care, pentru publicul britanic al epocii, părea exotică și misterioasă.

De aici Stoker a putut culege elemente despre vampiri, morți neliniștiți, practici împotriva acestora și universul superstițiilor transilvănene.

Apoi le-a trecut prin filtrul propriei imaginații.

Rezultatul nu reprezintă o descriere antropologică exactă a României.

Este Transilvania lui Bram Stoker.

Iar diferența contează.

Un studiu dedicat geografiei umane din roman arată chiar că Stoker înțelesese caracterul multietnic al Transilvaniei, dar imaginea sa asupra distribuției populațiilor și geografiei locale era uneori fragmentară sau inexactă.

Ceea ce este perfect explicabil.

Omul construia o țară literară pe care nu o văzuse.

Castelul Dracula nu era Castelul Bran

Și acum vine unul dintre cele mai mari paradoxuri turistice.

Castelul Bran nu este menționat în romanul „Dracula”.

Nu există dovezi că Bram Stoker ar fi vizitat Branul, iar sursele istorice nu susțin ideea că faimosul castel românesc ar fi fost pur și simplu modelul direct după care autorul și-a construit reședința vampirului. Asocierea dintre Bran și Dracula s-a consolidat în cultura populară și în turism mult mai târziu.

Cu toate acestea, imaginea castelului cocoțat pe stâncă, înconjurat de munți și ceață, se potrivește atât de bine universului lui Dracula încât cele două au devenit aproape imposibil de separat în imaginarul turistic internațional.

Literatura a creat legenda.

Turismul i-a găsit o adresă.

O parte din Dracula s-a născut… în Anglia

Dacă Transilvania romanului venea în mare parte din cărți, una dintre cele mai memorabile secvențe ale poveștii a fost inspirată direct de Whitby.

Stoker aflase despre naufragiul unei nave rusești numite Dmitry, care eșuase în apropiere de Whitby cu câțiva ani înainte.

În „Dracula”, nava devine Demeter, vasul care îl transportă pe Conte către Anglia, împreună cu lăzi pline cu pământ.

Whitby Abbey, cimitirul de lângă biserica St Mary, portul, marea agitată și poveștile marinarilor au intrat și ele în universul romanului.

Așa că unul dintre cele mai „românești” mituri din cultura internațională are, ironic, o cantitate impresionantă de ADN britanic.

Stoker a inventat și o formulă narativă surprinzător de modernă

„Dracula” nu este povestit de un narator clasic care știe tot.

Cititorul descoperă evenimentele prin jurnale, scrisori, articole de presă, telegrame și însemnări ale personajelor. British Library descrie romanul tocmai prin această construcție bazată pe scrisori și însemnări de jurnal.

Privită cu ochii publicului de astăzi, tehnica seamănă surprinzător de mult cu un „found footage” literar.

Personajele adună dovezi.

Compară mărturii.

Citesc documente.

Încearcă să afle ce s-a întâmplat.

Iar cititorul descoperă monstrul odată cu ele.

Este unul dintre motivele pentru care povestea reușește să transmită impresia că lucrurile relatate chiar s-ar fi putut întâmpla.

Șapte ani pentru o legendă care trăiește de peste un secol

Stoker a continuat să lucreze la carte timp de aproximativ șapte ani, perioadă care coincide aproape perfect cu apartenența sa la London Library, din 1890 până în 1897.

În mai 1897, „Dracula” a ajuns în librării.

Probabil că nici autorul nu putea anticipa proporțiile fenomenului care urma.

Contele său avea să evadeze rapid dintre coperțile cărții.

Teatru.

Cinema.

Televiziune.

Benzi desenate.

Jocuri.

Reclame.

Halloween.

Turism.

Hoteluri.

Suveniruri.

Castelul Bran.

Transilvania.

Imaginea României în cultura pop mondială.

În cele din urmă, ficțiunea creată de un irlandez care nu văzuse Transilvania avea să aducă milioane de oameni tocmai acolo.

Marele paradox: Bram Stoker a inventat o Transilvanie imaginară atât de puternică încât lumea a început să o caute în România reală

Poate aceasta este cea mai frumoasă ironie din întreaga poveste.

Bram Stoker nu avea nevoie să vadă Transilvania pentru a o transforma literar.

Avea cărți.

Avea mărturiile celor care călătoriseră acolo.

Avea hărți.

Avea istorie.

Avea superstiții.

Avea un nume extraordinar descoperit într-o bibliotecă.

Și, mai presus de toate, avea imaginație.

Așa a apărut Dracula.

Nu dintr-un sicriu ascuns într-un castel românesc.

Ci dintr-un maldăr de cărți, foi, adnotări și idei aflate pe biroul unui scriitor irlandez.

Iar poate acesta este adevăratul mister al lui Dracula: cum poate un om care nu a văzut niciodată un loc să creeze despre el o imagine atât de puternică încât, peste mai bine de un secol, milioane de oameni să călătorească acolo pentru a o găsi.

În realitate, Dracula nu a făcut România țara vampirilor.

Bram Stoker a creat o Românie imaginară. Iar lumea s-a îndrăgostit de legendă.

DRACULA- DRACULYA- DRACUL