Connect with us

Emisiuni

Prodanca şi Reghe: „La plăcinte înainte!”

Published

on

Reclame

Saga familiei Reghcampf ‐ Prodan continuă în sezonul al III-lea intr-o direcţie nouă: o afacere de familie, care debuteaza la Euforia TV sambata, 23 februarie, incepand cu ora 20.00.

Ana este motorul principal al întregului proiect şi de la o “poftă nevinovată”, ajunge, în numai câteva săptămâni, să facă o afacere inedită în domeniul alimentar: o cofetarie care vinde produse “ca la mama acasă”, in baza retetelor traditionale romanesti. Un pretext bun de a surprinde încercarea de a construi “de la zero” o afacere cu produse alimentare şi un prilej perfect pentru o nouă aventură în familie.

Însă, de la business – plan până la prima “albă ca zăpada” pusă în vitrină este cale lungă, iar fiecare etapă va fi surprinsă de către camera de filmat şi va reprezenta acţiunea principală a întregului sezon, brodată in jurul “vieţii” personajelor care locuiesc pe strada Polonă.

“Nu a fost uşor să găsesc colaboratoarele care vor lucra în cofetăria mea. Orice gospodină pare să ştie cum se face o prăjitură de casă, însă nu toate sunt experte, nu toate ştiu ce înseamnă o retetă traditională 100%, nu toate au finete în executarea aluaturilor si cremelor si, deci, nu oricine poate să pregătească o prajitură cu adevarat exceptională, ori eu exact asta am căutat…Si cred ca am si găsit. Doamnele care vor pregăti plăcinte si prăjituri în localul meu sunt superexperte în bucătărie!”, povesteşte Anamaria Prodan.

Cele zece editii ale reality show-ului se vor difuza în fiecare sâmbătă, de la ora 20:00, timp de 90 de minute, cu reluare duminică, tot de la ora 20:00, la Euforia TV.

Advertisement
1 Comment

1 Comment

  1. Cgv

    21 februarie 2013 at 12:33

    Ana Maria Prodan este o femeie foarte activa si puternica, un adevarat model de urmat pentru noi toti, si asta datorita faptului ca stie cum sa faca fata celebritatii, carerei si familiei in acelasi timp. Cu ce ne va mai surprinde oare?

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *




MOTOR CAUTARE GOOGLE

ADVERTORIALE


www.creditrapid.ro

SEO

pentru sufletul tau

Advertisement

Facebook

Advertisement

IN Trending