Cinema
Toamna începe cu superproducţii la Film Now

Film Now continuă seria superproducţiilor şi în luna septembrie. De la acțiune, animație, comedie, până la SF, toamna aceasta urmăreşti filme de colecţie ca „Ocean’s 8”, „The Lion King”, „My Spy” sau „Ready Player One”.
Sâmbătă, 5 septembrie, la ora 20:00, este seara Regelui leu / The Lion King (2019), animația cu cele mai mari încasări din toate timpurile, peste 1,6 miliarde de dolari. În acest live-action, Disney ne poartă din nou în aventura unui personaj îndrăgit generații de-a rândul. Simba își adoră tatăl, pe regele leu Mufasa, iar acesta își învață cu drag puiul tot ce trebuie să știe un viitor conducător al savanei africane. Însă nu toată lumea se bucură de actuala situație: Scar, fratele lui Mufasa, vrea să preia conducerea regatului. În drama ce urmează, Simba rămâne fără protecția părintească și este exilat. Dar, cu ajutorul prietenilor, va învăța să treacă peste greutăți și să-și revendice moștenirea. La fel ca în filmul original din 1994, actorul James Earl Jones este vocea lui Mufasa. Tânărul leu Simba este interpretat de Donald Glover, iar Beyoncé o interpretează pe Nala, prietena din copilărie și partenera lui Simba.
De aproape 6 ani, Debbie Ocean plănuiește cel mai mare jaf din viața ei. Miza este imensă, iar locul spargerii – o adevărată fortăreață. Ca să reușească, are nevoie de o echipă profesionistă, așa că împreună cu prietena ei, recrutează specialiste: o hoață de buzunare, o tânără mamă ce vinde produse furate, un bijutier, un hacker și un designer vestimentar. Ba chiar atrag în planul lor și o actriță. Ținta jafului e un colier din diamante, în valoare de peste 150 de milioane de dolari. Dacă este urmat întocmai, planul nu are niciun cusur. Dar oare va putea fi pus în practică ? Ocean’s 8: Jaf cu clasă este pe Film Now duminică, 6 septembrie, de la ora 20:00.
O nouă seară de adrenalină începe duminică, 13 septembrie, de la ora 20:00, cu Rampage: Scăpaţi de sub control. Inconfundabilul Dwayne Johnson, cel mai bine plătit actor al momentului, interpretează rolul lui Davis Okoye, un primatolog retras a cărui singură legătură specială este cu George, o gorilă inteligentă de care a avut grijă încă de când s-a născut. Atunci când un experiment genetic dă greș, gorila cea blândă se transformă într-o imensă fiară violentă. Situația sa nu este singulară: alte animale cu mutații fac ravagii. Davis face echipă cu un inginer genetic, încercând să găsească un antidot, să evite distrugerea lumii și să-și salveze prietenul animal.

Tot o premieră TV va fi difuzată și vineri, 18 septembrie, de la ora 20:00, când este programată o producție despre puterea dragostei de a schimba vieți: povestea adevărată a vedetei muzicale creștine Jeremy Camp, a cărui iubire și pierdere arată că există întotdeauna speranță. I still believe / Mereu împreună îi are în rolurile principale pe: K.J. Apa, Britt Robertson, Shania Twain și Gary Sinise.
În premieră pe micul ecran, Film Now prezintă Profu’ de spionaj / My Spy, o comedie în care acțiunea și joaca merg cel mai bine împreună. Dave Bautista îl interpretează pe JJ, un agent foarte eficient în situații de luptă, dar care nu prea reușește să rămână sub acoperire. JJ este descoperit de o fetiță de 9 ani, pe când îi supraveghează familia. Sophie (Chloe Coleman) este un copil precoce: ca să nu îl dea de gol, îi cere să o învețe să fie spioană. Meditațiile încep mai mult de nevoie, dar în scurt timp JJ descoperă cât de greu îi este să reziste șarmului micuței Sophie. Profu’ de spionaj este pe Film Now sâmbătă, 19 septembrie, la ora 20:00.
Fanii genului SF au partea lor de acțiune, odată cu Ready Player One, aventura regizată de celebrul Steven Spielberg și bazată pe bestsellerul cu același nume al lui Ernest Cline. În 2045, omenirea este la un pas de colaps. Dar mulți își găsesc refugiul în OASIS, realitatea virtuală creată de un geniu excentric. După moarte, acesta lasă prin testament întreaga lui avere primei persoane care va găsi surpriza secretă, un Easter egg ascuns undeva în OASIS. În toată lumea pornește o competiție acerbă. Wade Watts (Tye Sheridan) intră în această cursă fantastică și este unul dintre cei mai vânați utilizatori, după ce reușește să treacă primul de indiciul inițial, devenind eroul vânătorii de comori într-o lume fantastică, dar și periculoasă. Ready Player One: Să înceapă jocul este pe Film Now duminică, 27 septembrie, la ora 20:00.
EVENTS10 ani agoRadarDeMedia.ro recomanda: BLACK SEA ARTS FESTIVAL
PREMIILE RADAR DE MEDIA12 ani agoPAGINA DE VOT – FINALA PREMIILOR RADAR DE MEDIA 2015
- UTILE5 ani ago
Curatarea peretilor exteriori: cine poate sa faca acest lucru?
PREMIILE RADAR DE MEDIA10 ani agoFINALA PREMIILOR RADAR DE MEDIA 2016
UTILE12 ani agoTOP 10 Cele mai frumoase prezentatoare TV. Iată cum arată clasamentul!
PREMIILE RADAR DE MEDIA11 ani agoETAPA PRELIMINARA – PREMIILE RADAR DE MEDIA 2016
Reality Show3 ani agoS-au anunțat concurenții noului sezon America Express de la Antena 1
EDITORIAL2 ani agoSTRICT SECRET: In 22 noiembrie 1968, ora 4 dimineata, se pregatea invazia URSS asupra Romaniei. Ce a facut Ceausescu?
PREMIILE RADAR DE MEDIA6 ani agoSTART VOT PREMIILE ONLINE RADAR DE MEDIA 2020
LIFE STYLE6 ani agoTeapa secolului de Calin Donca
PREMIILE RADAR DE MEDIA8 ani agoPAGINA DE VOTARE: FINALA PREMIILOR RADAR DE MEDIA 2018
EVENTS3 ani agoPREMIILE RADAR DE MEDIA 2023 – START VOT! TU ALEGI CÂȘTIGATORII!
PREMIILE RADAR DE MEDIA7 ani agoSTART VOT – PREMIILE RADAR DE MEDIA 2019
PREMIILE RADAR DE MEDIA9 ani agoSTART VOT FINALA PREMIILOR RADAR DE MEDIA 2017
PREMIILE RADAR DE MEDIA4 ani agoETAPA FINALĂ DE VOTARE – PREMIILE RADAR DE MEDIA 2022
PREMIILE RADAR DE MEDIA9 ani agoSTART VOT PREMIILE RADAR DE MEDIA 2018 – Etapa preliminară










































