Emisiuni
Ultimele repetiții alături de invitații speciali înainte de marea finală X Factor de vineri, ora 20.00, la Antena 1

Monica Anghel, Raluka, Adrian Daminescu, Damian Drăghici și Florin Salam se declară ei înșiși emoționați la ultimele repetiții înaintea marei finale X Factor de vineri, de la 20.00, la Antena 1.
Vineri, 18 decembrie, Adrian Petrache, Andrada Precup, Super 4 și Sonia Mosca vor lupta în marea finală X Factor sezonul 9. Aceștia vor pregăti nu doar o melodie individuală, ci și una alături de mentorii lor și alta împreună cu un invitat special, nume importante din lumea muzicală din România.

Super 4 au cunoscut-o pe Raluka, cea alături de care vor avea un moment special. ”M-am bucurat foarte mult de propunerea aceasta, băieții sunt foarte, foarte talentați, eu îi ascultasem și m-a emoționat momentul lor din audiții. Despre asta e muzica, despre emoție. I-am cunoscut la repetiții și inițial mi s-au părut puțin timizi, dar în momentul în care am început să cântăm, s-a dezlănțuit totul. Abia aștept momentul din marea finală, se va dezlănțui tot talentul!”, a spus încrezătoare Raluka.

Delia a avut parte de o provocare în a găsi un invitat special cu o voce care să se potrivească perfect cu cea a Soniei Mosca, însă rezultatul este unul care se anunță spectaculos: Sonia va avea un duet cu Monica Anghel. ”Eu am văzut-o pe Sonia prima dată întâmplător, pe Facebook, și m-a lăsat fără cuvinte. Am ales eu o piesă pe care să o cântăm împreună, una care nu s-a făcut până acum în duet de către două femei și sunt convinsă că o să iasă un moment extraordinar de frumos și de emoționant”, a declarat Monica Anghel.

Pentru a pune în valoare emoția și acuratețea care au scos-o în evidență pe Andrada Precup, Ștefan Bănică i-a invitat pentru un duet pe Damian Drăghici și Adrian Daminescu. ”Ștefan Bănică s-a gândit la mine și bine a făcut pentru că am cunoscut-o pe Andrada și a ajuns foarte repede la sufletul meu, iar colaborarea noastră este una foarte frumoasă. Are emoții, dar eu am sfătuit-o să le ia pe toate și să le canalizeze în piesă, ca niște emoții personale, constructive și sigur va fi foarte bine”, a spus Adrian Daminescu.

În acest timp, Adrian Petrache și Loredana au repetat pentru momentul special al finalei alături de nimeni altul decât unchiul acestuia, Florin Salam. ”Am emoții de parcă m-am apucat acum de cântat! Mai ales că e vorba despre Adrian, probabil aș fi avut emoții mai mici pentru mine. E norocos că a ajuns până aici!”, a mărturisit Florin Salam.
Care vor fi alegerile lor muzicale și cine îi va cuceri pe telespectatori, vom afla vineri, de la 20.00, la Antena 1, în marea finală a celui de-al nouălea sezon. Fiecare concurent va cânta de trei ori: o dată cu un invitat, o dată alături de mentorul său și individual. Anul acesta, cei de acasă pot să își susțină preferații cu un vot prin SMS la 1313 încă de la începutul emisiunii, după ce prezentatorii Răzvan și Dani vor anunța ”Start vot!”. Se poate vota o singură dată de pe același număr de telefon doar din România, din rețelele Orange, Vodafone sau Telekom, cu numele concurentului preferat în mesaj: Andrada, Sonia, Adrian sau Super 4.
EVENTS10 ani agoRadarDeMedia.ro recomanda: BLACK SEA ARTS FESTIVAL
PREMIILE RADAR DE MEDIA12 ani agoPAGINA DE VOT – FINALA PREMIILOR RADAR DE MEDIA 2015
- UTILE5 ani ago
Curatarea peretilor exteriori: cine poate sa faca acest lucru?
PREMIILE RADAR DE MEDIA10 ani agoFINALA PREMIILOR RADAR DE MEDIA 2016
UTILE12 ani agoTOP 10 Cele mai frumoase prezentatoare TV. Iată cum arată clasamentul!
PREMIILE RADAR DE MEDIA11 ani agoETAPA PRELIMINARA – PREMIILE RADAR DE MEDIA 2016
Reality Show3 ani agoS-au anunțat concurenții noului sezon America Express de la Antena 1
EDITORIAL2 ani agoSTRICT SECRET: In 22 noiembrie 1968, ora 4 dimineata, se pregatea invazia URSS asupra Romaniei. Ce a facut Ceausescu?
PREMIILE RADAR DE MEDIA6 ani agoSTART VOT PREMIILE ONLINE RADAR DE MEDIA 2020
LIFE STYLE6 ani agoTeapa secolului de Calin Donca
PREMIILE RADAR DE MEDIA8 ani agoPAGINA DE VOTARE: FINALA PREMIILOR RADAR DE MEDIA 2018
EVENTS3 ani agoPREMIILE RADAR DE MEDIA 2023 – START VOT! TU ALEGI CÂȘTIGATORII!
PREMIILE RADAR DE MEDIA7 ani agoSTART VOT – PREMIILE RADAR DE MEDIA 2019
PREMIILE RADAR DE MEDIA9 ani agoSTART VOT FINALA PREMIILOR RADAR DE MEDIA 2017
PREMIILE RADAR DE MEDIA4 ani agoETAPA FINALĂ DE VOTARE – PREMIILE RADAR DE MEDIA 2022
PREMIILE RADAR DE MEDIA9 ani agoSTART VOT PREMIILE RADAR DE MEDIA 2018 – Etapa preliminară










































