Connect with us

A-Z NEWS

Kanal D, somat de CNA pentru stirea „Divort de milioane”

Published

on

Reclame

Întrunit în şedinţă publică, Consiliul Naţional al Audiovizualului a decis să sancţioneze cu somaţie publică postul de televiziune Kanal D.

CNA

În urma analizării raportului de monitorizare, întocmit ca urmare a unei reclamaţii, membrii Consiliului au constatat că în ediţia din data de 12.11.2013 a emisiunii „Ştirile Kanal D” a fost transmisă  ştirea intitulată „Divorţ de milioane!” cu încălcarea prevederilor art. 32 alin. (1) şi (2) şi ale art. 33 alin. (1) şi (3) din Codul audiovizualului, conform cărora „(1) Niciun drept conferit prin lege nu poate fi exercitat într-un mod excesiv şi nerezonabil, contrar bunei-credinţe, în scopul de a vătăma sau de a păgubi pe altul ori profitând de ignoranţa sau de buna-credinţă a persoanelor. (2) Nu orice interes al publicului trebuie satisfăcut, iar simpla invocare a dreptului la informare nu poate justifica încălcarea dreptului la viaţă privată”, respectiv art. 33 „(1) Orice persoană are dreptul la respectarea vieţii private şi de familie, a domiciliului şi a corespondenţei. (…) (3) Este interzisă difuzarea de ştiri, dezbateri, anchete sau de reportaje audiovizuale care constituie imixtiuni în viaţa privată şi de familie a persoanei, fără acordul acesteia.”

De asemenea, a fost aprobată solicitarea de acordare a licenței audiovizuale prin rețele de comunicații electronice pentru postul TV Oltenia+ Craiova.

 




MOTOR CAUTARE GOOGLE

ADVERTORIALE


www.creditrapid.ro

SEO

pentru sufletul tau

Advertisement

Facebook

Advertisement

IN Trending