Evenimente
Cornel Ilie abia așteaptă reîntâlnirea cu personajul din MAMMA MIA și cu pantofii „fermecați”
Published
5 luni agoon

Musicalul „MAMMA MIA!” se întoarce pe 22 și 23 septembrie pe scena Sălii Palatului din București, iar pe 5 și pe 7 noiembrie cel mai iubit musical se va juca în premieră la Bacău, respectiv la Iași, biletele putând fi achiziționate de pe www.iabilet.ro. Așa că, după o scurtă vacanță, artiștii se pregătesc să reintre în rolurile care au bucurat nu mai puțin de 21.000 de spectatori, în cele 6 spectacole din București, Cluj și Alba Iulia.
Ioana Sihota (Jazzy Jo) spune că ea nu s-a despărțit în această perioadă de Tanya, pentru că a repetat și în vacanță. „Am fost plecată la mare, împreună cu gașca mea veselă și artistică și am cântat destul de mult împreună piesele din „MAMMA MIA!”. Acum mi-am dublat antrenamentele la sală, pentru a reveni la tonusul muscular din perioada repetițiilor, care au fost unele intense”, povestește artista.
La rândul lui, Ernest Fazekas, interpretul lui Harry, care a și tradus și adaptat versurile celebrelor hit-uri ABBA a petrecut o vacanță frumoasă în Grecia, unde a retrăit atmosfera din MAMMA MIA, spunând că acolo nu ai cum să părăsești povestea și să nu te simți inspirat. „În plus, mi-am amintit de Harry, de personajul meu pentru că nici lui nu îi place foarte mult să stea la plajă, cum nu îmi place nici mie J Dar, pe lângă faptul că a fost o vacanță frumoasă, aștept cu nerăbdare toamna să-l reîntâlnesc pe Harry”, spune Ernest.
Adrian Nour, pe care spectatorii îl vor vedea în rolul lui Bill în spectacolele din 22 și 23 septembrie spune că și el și fetița lui au devenit fanii musicalului. „Am învățat să cânt la chitară o parte dintre piese și sunt acompaniat de fiica mea. În plus, noi am făcut un cd cu melodiile ABBA și le-am ascultat toată vara”, adaugă Adrian.
De departe, Bianca Purcărea a trăit cea mai intensă experiență legată de MAMMA Mia. La începutul lunii septembrie ea a ajuns în Skopelos, fără să știe inițial că va merge exact pe insula unde s-a filmat producția cu același nume. „A fost incredibil! Inițial, când mi s-a propus evenimentul la care urma să particip, știam doar că că totul se întâmplă în Grecia, pe o insulă. Nici nu m-am gândit că va fi acea insulă J, iar gazdele noastre nu știau că eu am jucat în musicalul pus în scenă în România, în rolul lui Sophie. Așa că a fost o adevărată surpriză pentru toată lumea și m-am bucurat să mă aflu acolo, înconjurată de piesele celebre și de imaginea personajelor la tot pasul”, povestește Bianca, foarte fericită de această întâmplare frumoasă.
La rândul ei, Mirela Vaida spune că toamna va începe cu mai multe proiecte, dar cel mai frumos pe plan artistic este fără îndoială „MAMMA MIA!”. „Numărăm zilele să ne adunăm, vom reîncepe coregrafiile, amplasamentele pe scenă, să cântăm și cred că este o bucurie pentru toată lumea. Eu acum mă reapuc de mișcare, să fiu în formă la repetiții și pe scenă, pentru că acest musical este unul complex și chiar trebuie o pregatire specială în acest sens. Vă așteptăm cu drag din toamnă la Sala Palatului pentru că Mamma Mia este un spectacol de văzut, trait, cântat, cel puțin o dată în viață!”.
Nici Cornel Ilie nu se lasă mai prejos, astfel că, pe lângă proiectele din această lună, el și-a planificat mai multe ore de jucat tenis. „Îmi doresc să revin la tonusul și suflul perfect pentru scenă, așa că în următoarele săptămâni voi juca mai mult tenis. M-am apucat și de o documentare riguroasă pe online și rețele de socializare, oriunde pot găsi imagini din spectacole, astfel încât să analizez aparițiile de până acum și să lucrez pentru următoarele spectacole.”, spune artistul. Dar, fără îndoială, cel mai mult așteaptă reîntâlnirea cu colegii, dar și cu costumele personajului. „Este foarte amuzant că ne vom îmbrăca din nou cu unele dintre costume, cele disco, care au făcut și sunt convins că vor face în continuare deliciul publicului. Niciodată nu am purtat așa ceva și nici nu cred că voi mai avea ocazia să port și, de departe, cei mai spectaculoși sunt pantofii. Acei saboți cu un pic de toc au ceva special. Când ne-am încălțat cu ei în culise, vă spun că am început toți să dansăm înainte de a ieși pe scenă, așa pur și simplu. Și cu ei în picioare am descoperit și că pot să fac niște mișcări pe care nu le mai avusesem până atunci. Deci, din toamnă mă reîntorc la pantofii fermecați”, se amuză Cornel.
Biletele pentru spectacolele din 22 și 23 septembrie de la București și de pe 5 și 7 noiembrie, de la Bacău și de la Iași sunt disponibile pe www.iabilet.ro, iar toți cei care doresc să afle mai multe despre musical pot intra pe site-ul oficial http://mammamiathemusical.ro/
Lasa un comentariu aici!
You may like
Karol Sevilla, idolul a milioane de adolescenți din toată lumea, va concerta în premieră în România
Bella Santiago, printre finalistii Selectiei Nationale Eurovision 2019
YPA Transformational Lifestyle Talks #1. Love & Relationships. Smell/Love/Taste.
Daragiu Alex a.k.a. Alpaca Legion, vloggerul care gandeste in culori si imagini
Mirela Vaida se numara printre cei 24 de semifinalisti de la Eurovision România
Cristina Kovacs este Best Beauty Vlogger 2018
3 concerte, 12.000 de spectatori, 25 de ani de carieră, un singur nume: Horia Brenciu
100 de ore de repetiții pentru 3 zile de concerte Horia Brenciu
Ecou urias al campaniei „Femei pe bancnote”, sustinuta de Kanal D!
Ionuț Iftimoaie încearcã sã îşi „cumpere” trofeul la ”Ultimul Trib”
Electric Castle participă la Eurosonic Noorderslag, cel mai mare showcase de trupe din Europa
Trei barmani români vor merge la Moscova în etapa următoare a celebrului concurs Bacardi Legacy
Puritate Pandora – Noi bijuterii cu modele clasice reinterpretate
Copiii noștri merită să-și trăiască frumos anii de școală!
Oana Tache, de la MTV EMA la cel mai mare eveniment din Europa dedicat industriilor digitale: „Websummit”
Avanpremiere GALA 2018 – Fotografii de le eveniment
AUDIENTE TV: Serialul Fructul Oprit, lider de audienta!
#Creativo demonstrează încă o dată că este cel mai mare eveniment dedicat industriei FASHION din România!
Paula Herlo, Alex Dima, Cosmin Savu, Paul Angelescu și Rareș Năstase lansează cartea România, te iubesc!
Smiley porneste in primul sau turneu national: Confesiune!
#Creativo, eveniment de modă unic în România, a dat startul înscrierilor la cea de-a 6-a ediție
Weekenduri speciale, la Festivalul Tânăr de la Sibiu
Un duet surpriză, dar și multe premiere la concertul Acadelia
PMI lansează o versiune îmbunătățită a IQOS, liderul mondial al pieței de produse de tutun încălzit
Trei români au intrat în cea mai mare rețea de inovatori sociali din lume
Horia Brenciu va străbate peste 4500 de kilometri în timpul turneului național
Sezonul toamnă-iarnă ’18-’19 poartă Humanic
Gucci Eyewear aniversează 1 an în România prin lansarea noii colecții de toamnă-iarnă ’18-‘19
Spectacolul MOLIÈRE | ERÉILOM deschide cea de-a șasea ediție a Festivalului Internaţional de Teatru Fest(in) pe Bulevard
Camelia Potec vorbeste despre sport si copii la Maternopedia pe 26 si 27 octombrie
„MAMMA MIA!” ultima reprezentatie din acest an la Bucuresti!
Marketing in direct: Inteligența artificială, preocuparea lumii moderne
Evenimente
Iuliana Beregoi, Lora, Dima Trofin, Alina Eremia și Daniela Nane, in filmul “LARA”, din 22 februarie
Published
2 zile agoon
15 februarie 2019
Filmul „Lara” va avea premiera pe 22 februarie, in marile cinematografe din Romania, cu o distributie de exceptie!
Iuliana Beregoi, Lora, Dima Trofin, Alina Eremia și Daniela Nane sunt o parte dintre numele sonore care apar în distribuția filmului „Lara. Aribelle și mâna destinului”, care va avea premiera în marile cinematografe, din Romania, pe 22 februarie 2019. Pelicula, produsă și distribuită de Mixton Movie, în regia lui Ciprian Iacob, pe scenariul scris de Catalin Dascalu, spune povestea lui Aribelle, o adolescentă amnezică care rătăcește pe străzile metropolei Lost City. Iuliana Beregoi este protagonista care joaca rolul unei adolescente, care-și spune Lara, pentru că și-a uitat numele real. Aceasta face echipă perfectă cu Hugo, un puști orfan, si, împreună, reușesc să „ocolească” toate pericolele care le apar în cale, demontând planurile malefice ale Faustei si Lindei.
„Lara. Aribelle și mâna destinului” este o dramă care ține spectatorii cu sufletul la gură și care, pe alocuri, este presărată cu momente amuzante menite să detensioneze atmosfera în care îi plasează acțiunea.
„Lara. Aribelle și mâna destinului” este singura producție cinematografică pentru copii și adolescenți filmată integral la Iași. „Cred ca sunt cea mai fericită și norocoasă persoană din lume! Prima dată când am auzit ideea acestui film serial, de la managerul meu Cătălin Dascălu, care este si scenaristul acestuia, mi s-a parut a fi un vis aproape imposibil de realizat, iar acum nu-mi vine să cred că deja lansăm filmul in marile cinematografe ale Romaniei. Sper să vă placă mult ceea ce a ieșit, mai ales că este creat și gandit din dragoste, pentru toți fanii mei. Vă pup și iubesc!”, declară Iuliana Beregoi.
Așadar, nu uita! „Lara. Aribelle și mâna destinului” va fi în cinematografe din 22 februarie.
Lasa un comentariu aici!
Evenimente
Carla’s Dreams, locul 1 pe radio cu “Luna”, cel mai recent single
Published
3 zile agoon
14 februarie 2019
Carla’s Dreams continuă să bucure publicul cu piese de suflet, de succes, intens difuzate pe radiouri.
Astfel că cel mai recent single “Luna” a depășit 15 milioane de vizualizări pe YouTube și este pe locul 1 în topul radio din România.
Carla’s Dreams – Luna
Anul acesta, pe 18 mai, Carla’s Dreams vor susține cel mai mare concert “Nocturn” care va avea loc la Romexpo.
“După o noapte care a durat 200 de zile.
Din istorii create din umbre pe străzi.
A apărut NOCTURN.
Cel mai mare concert CSD din România!
18 mai. Romexpo.”, au spus Carla’s Dreams.
Primul invitat special al acestui eveniment este Vanotek, DJ și producător român, cunoscut în Europa de Est, cu show-uri și piese în topurile radio și TV din Rusia, Ucraina, CIS. Cele mai de succes piese ale lui Vanotek “Tell Me Who”, “Back to Me” și “Love is Gone” au atras atenția Ultra Music, renumita casă de discuri din Statele Unite ale Americii.
Single-ul “Luna” este a sasea piesă din proiect, precedată de “Karma”, “Benzina”, “Praf de stele”, “CRV” și “Regina goală”.
Carla’s Dreams – Karma
Carla’s Dreams – Ca Benzina
Carla’s Dreams – Praf de Stele
Carla’s Dreams – CRV
Carla’s Dreams – Regina goală
Carla’s Dreams au susținut trei concerte sold out la Arenele Romane în ultimii trei ani, “NGOC”, “Monomaniac” și “Antiexemplu”.
Biletele se găsesc în format electronic pe www.iabilet.ro și în rețeaua fizică iabilet.ro/retea: Magazinele Flanco, Diverta, Metrou Unirii 1 lângă casa de bilete Metrorex, Magazinul Muzica, Magazinele IQ BOX – Telekom, Cafe Deko, Club Vintage, Club Quantic, Expirat Halele Carol (în intervalul orar: 18:00-22:00), Hard Rock Cafe, Berăria H, Târgul Cărții (Pasajul Latin), Agențiile Perfect Tour, Magazinele Uman, Casa de Balet și în Stațiile de Plată SelfPay din toată țara.
Biletele au următoarele prețuri:
- earlybird: 280 lei Cat A, 149 lei Cat B, 69 lei Cat C, 49 lei Cat D + 5 lei taxe de ticketing
presale: 300 lei Cat A, 159 lei Cat B, 79 lei Cat C, 59 lei Cat D + 5 lei taxe de ticketing
la intrare: 320 lei cat A, 170 lei Cat B, 100 lei Cat C, 70 lei Cat D
Oferta earlybird este valabilă pentru primele 500 de bilete.
Categoria A – cu loc pe scaun în tribuna VIP. (doar 200 de bilete)
Categoria B – fără loc, în fața scenei
Categoriile C si D – în spatele categoriei B, fără loc
Biletele oferă participanților acces doar în categoriile în care și-au cumpărat bilet.
La prețul tuturor biletelor comandate în earlybird și presale se adaugă comisionul de ticketing de 5 lei.
- Copiii cu vârsta sub 7 ani au acces gratuit doar în categoriile B, C si D și trebuie să fie însoțiți de un adult posesor de bilet valid.
Locurile pe scaune în categoria A se ocupă în ordinea sosirii la locație, acestea neavând numere alocate.
Concertul are loc în aer liber pe Platformele 12 si 13 de la Romexpo. Consultați programul final al evenimentului pe Facebook sau pe bestmusic.ro cu 3 zile înainte de concert.
Accesul este permis persoanelor sub 12 ani doar însoțite de un adult posesor de bilet valabil.
Lasa un comentariu aici!

Cu ocazia concertului pe care Giannis Ploutarchos, unul dintre cei mai iubiti cantareti din Grecia il sustine pentru prima data in Romania, alaturi de Nikolaos Papadoupulos, Premier Palace Spa Hotel va invita la o petrecere incendiara la piscina.
Ne bucuram sa ii gazduim pe durata sederii in Romania si cu aceasta ocazie sa organizam impreuna o seara speciala in cadrul complexului nostru, cu muzica greceasca live, DJ si prezentare de costume de baie pentru sezonul 2019.
Va asteptam sa petreceti alaturi de noi la Premier Palace Spa Hotel o noapte de neuitat de Valentine’s Day!
Lasa un comentariu aici!

SuperSpeed la PRO TV demarează în forță în noul sezon!

Eurovision România – AMR 2 zile până la marea finală

Interviu cu Letitia Moisescu. “Pe scena din Arad m-am simtit cum nu m-am simtit niciodata”

Iata de ce este important sa aplici tehnicile corecte atunci cand folosesti banda de alergare

De trei săptămâni, Ferma conduce detașat topul audiențelor! 1.7 milioane de telespectatori au urmărit show-ul aseară

Cel mai asteptat show muzica “Canta cu mine” are premiera, la PRO TV

”București. Colaps iminent”, o anchetă de Cosmin Savu. Duminică, la România, te iubesc!

“Străinul”, filmul de debut al actorilor Ștefan Iordache și Gheorghe Dinică, la CinemaTePeca

Iuliana Beregoi, Lora, Dima Trofin, Alina Eremia și Daniela Nane, in filmul “LARA”, din 22 februarie

iLikeIT, cea mai urmărită emisiune de tehnologie din 2018, revine la PRO TV

SuperSpeed la PRO TV demarează în forță în noul sezon!

Eurovision România – AMR 2 zile până la marea finală

Interviu cu Letitia Moisescu. “Pe scena din Arad m-am simtit cum nu m-am simtit niciodata”

Iata de ce este important sa aplici tehnicile corecte atunci cand folosesti banda de alergare

Sore si Smiley au lansat melodia “Jumatate”

INNA la brunch-ul ROC NATION alături de Jay-Z, Beyonce, Usher, DJ Khaled

Sonny Flame lanseaza single-ul “Da-Le”

Dorian lanseaza single-ul „La mine in tara”

“Am plecat de jos” spune povestea începuturilor muzicale ale lui Alex Velea

„The Motans Grand Concert” – un show unic, cu un concept suprarealist

Piesa anului 2018 este „Vals”, Smiley

De 1 iunie, 5GANG susține cel mai mare concert de până acum: 24/7

Feli stie ce vrea: „Nu ma inveti tu cum sa sufar” e cea mai noua declaratie a artistei

,,Faci sau Taci” face publice imaginile de la filmări cu două luni înainte de lansarea comediei în cinematografe
PREMIILE RADAR DE MEDIA


CASTIGATORII PREMIILOR RADAR DE MEDIA 2018
Joi, 22 noiembrie, la Ambasad’Or Events a avut loc Ceremonia de decernare a Premiilor RADAR DE MEDIA 2018. Castigatorii...


PAGINA DE VOTARE: FINALA PREMIILOR RADAR DE MEDIA 2018
In perioada 25 iunie -12 noiembrie 2018 are loc etapa finala de votare pentru desemnarea caastigatorilor PREMIILOR RADAR DE...


Au fost alesi finalistii Premiilor RADAR DE MEDIA 2018
Aseara, la Blueberry Pool by Ambasad’Or Events, in cadrul evenimentului Radar de Media Summer Party au fost anuntati finalistii...


Finaliştii Premiilor RADAR DE MEDIA 2018 vor fi anunţaţi, live, la Radar de Media Summer Party
Finaliştii Premiilor RADAR DE MEDIA 2018 îi vom cunoaşte joi seara, 21 iunie, începând cu ora 19:30 la Radar...
Pentru a afla mai multe, inclusiv cum să controlezi cookie-urile, uită-te aici: Politică cookie-uri
Trending
- Program TV5 zile ago
PROGRAM TV KANAL D: 11-17 februarie 2019
- Seriale3 zile ago
Cu ce a socat publicul Evrim Doğan, SEYMA, din serialul Povestea noastra de la Kanal D
- Reality Show4 zile ago
Cine este Faimosul eliminat de la “Exatlon”?
- Reality Show3 zile ago
Jorge este ghinionistul Fermei: trei dueluri în trei săptămâni!
- Premieră TV2 zile ago
“Străinul”, filmul de debut al actorilor Ștefan Iordache și Gheorghe Dinică, la CinemaTePeca
- Premieră TV4 zile ago
Romică Țociu, co-prezentatorul lui Dan Negru, la Scena Misterelor
- Seriale4 zile ago
“Fructul oprit”. Durere fără margini: “Ce blestem a venit iar pe familia noastră?!”
- Reality Show4 zile ago
Margherita de la Clejani și Iuliana Luciu, prima echipă eliminată din Asia Express