Emisiuni
Delia, Bendeac și Cheloo – față în față cu noii concurenți „iUmor” și recuzita lor: lame de ras, cactuși sau mazăre deshidratată, cu wasabi
Deși au declarat că nu au multe așteptări după trei sezoane „iUmor”, Delia, Mihai Bendeac și Cheloo au avut o primă zi de filmare absolut surprinzătoare. Luni, 7 august, primii concurenți au sosit la „iUmor” cu mult avânt, încredere și cu noi provocări pentru jurați, dar și pentru telespectatorii care vor urmări și vor vota prestațiile sezonului al patrulea, începând din această toamnă, la Antena 1.
Activitățile lor pe scenă au fost foarte variate, astfel că un lucru e cert: nimeni nu s-a plictisit. Au fost numere de stand-up, numere muzicale care au implicat și karaoke și, desigur, glume. Dar unele „pe care le înțelege doar Mihai”, după cum a spus un concurent, fiind convins că subtilitatea îi va aduce un „like” de la acesta. Nu a lipsit nici recuzita, astfel că cei trei jurați au trăit intens, uneori manifestându-se pe măsură, în fața unor aspiranți la marele premiu de 20.000 Euro care au înghițit baloane, au venit cu lame de ras, au adus pe scenă o găină decongelată, un cățel de jucărie, un cactus sau și-au prins cârlige de rufe pe față pentru o impresie artistică puternică.
În consecință, și lipsa „like-urilor”, dar și replicile juraților au fost pe măsură. ”Se ne anunțați când se termină numărul, să nu ne lasați așa…”, le-a replicat Mihai unor concurenți care nu păreau că au dat vreun sens numărului lor, înainte de a veni la emisiune. „Ne e jenă pentru voi”, l-a completat Cheloo. Ce au făcut aceștia și cum și-au motivat alegerile, telespectatorii vor vedea în cel de-al patrulea sezon. Dar, nu au lipsit și aprecierile. „Vă mulțumesc că ați făcut un adevărat spectacol. A fost absolut minunat!”, i-a spus Delia, încântată, unei prezențe noi la „iUmor”. „Aveți o imaginație incredibilă! A fost cel mai bun act de umor din seara asta”, a declarat Cheloo. Cum a reușit participantul să le smulgă cuvinte de laudă și să le facă ziua mai frumoasă juraților, fanii emisiunii vor descoperi, din această toamnă, la Antena 1.
Mai hotărâți ca niciodată au fost și unii concurenți din sezoanele trecute, care, deși nu au lăsat cea mai bună impresie și au plecat acasă fără like-uri, spun că de data aceasta simt că au un număr mult mai bun și că sunt mai siguri pe ei. Așa a fost cazul unui cântăreț de hip hop care a făcut și roast, compunând singur versurile. El a fost convins că îi va surprinde plăcut pe Delia, Mihai Bendeac, dar mai ales pe Cheloo. Cu siguranță, chiar și el a fost surprins la final de reacțiile acestora. Dacă au fost pozitive sau negative, telespectatorii vor vedea în cel de-al patrulea sezon.
Ziua a stat și sub semnul gustărilor cu influențe asiatice, astfel că Delia a primit cadou o prăjitură japoneză, iar un alt concurent a adus tuturor mazăre deshidratată, cu wasabi. Cât de mult au apreciat cei trei aceste delicii culinare, dar și cum se pregătesc pentru sosirea noilor apariții din următoarele zile de filmare, publicul va afla din această toamnă, în cel de-al patrulea sezon „iUmor”, la Antena 1.
Foto Credit: ANTENA 1
- Program TV3 săptămâni ago
Programul PRO TV pentru săptămâna 29 aprilie – 05 mai 2024
- AUDIENȚE TV3 săptămâni ago
”Inevitabilul s-a întâmplat” la Survivor All Stars. ”O premieră absolută în sezonul suprem”, în această seară! Show-ul, lider de audiență!
- EVENTSo zi ago
Evenimentul verii, SUMMER GALA. ediția a-VI-a, va avea loc pe 25 iunie 2024, la ARISTOCRAT EVENTS HALL, din București
- Program TV3 săptămâni ago
Programul Kanal D pentru săptămâna 29 Aprilie – 05 Mai 2024
- AUDIENȚE TV2 săptămâni ago
Echipa lui Chef Richard Abou Zaki, învingătoare în ediția de ieri Chefi la cuțite. Show-ul, lider de audiență!
- Program TV3 săptămâni ago
Programul ANTENA 1 pentru perioada 26 aprilie – 2 mai 2024
- A-Z NEWS3 săptămâni ago
CITEȘTE ȘI DĂRUIEȘTE LA TÂRGOVIȘTE: RAREȘ PRISACARIU A PRIMIT DISTINCȚIA CULTURALĂ DIN PARTEA MYOSOTIS MEDIA GROUP
- Program TV3 săptămâni ago
Programul PRIMA TV pentru săptămâna 29 Aprilie – 05 Mai 2024
- Premieră TV3 săptămâni ago
PREMIERĂ Un nou serial de comedie va incepe la PRO TV! Când va fi difuzat?
- Grila de programe3 săptămâni ago
Noutățile lunii Mai 2024 la Disney Channel și Disney Junior
- Program TV3 săptămâni ago
Programul HAPPY CHANNEL pentru săptămâna 26 aprilie – 2 mai 2024
- Muzica3 săptămâni ago
Damian Drăghici și Smiley lansează „S-a furat mireasa”, noul hit al nunților românești
- Business3 săptămâni ago
Cea mai modernă clinică ORL „Clinica ORL Dr. Daniela Ionescu” s-a deschis la Brașov
- AUDIENȚE TV2 săptămâni ago
Seara de vineri a adus starea de bine pentru telespectatori! Românii au talent, lider absolut de audiență!
- EVENTS3 săptămâni ago
România a câștigat Campionatul Mondial de robotică din Houston, Statele Unite
- Filme2 săptămâni ago
Film Mania este noua destinație TV pentru cinefilii din România