Campanie TV
TVR continuă să spună „Mulţumesc” în campania #RespectCelorDinLiniaIntai
Criza prin care trecem acum cu toţii a produs schimbări pe care poate nici nu ni le imaginam în urmă cu ceva timp. Lumea a stat în loc pentru o vreme sau cel puţin are o altă dinamică. Dar sunt acei oameni care prin profesia lor, luptă ca să menţină totul în mişcare, pentru ca noi să fim în siguranţă şi sănătoşi, iar bătălia nu este deloc uşoară. Cadrelor medicale, pompierilor şi forţelor de ordine, TVR le spune #Mulţumesc în campania dedicată lor, #RespectCelorDinLiniaIntai.
De peste o lună de zile, Televiziunea Română derulează o campanie specială dedicată eroilor care luptă direct şi activ cu pandemia. Doctori, asistenţi, infirmiere, poliţişti sau militari, cu toţii fac parte din prima linie a acestei bătălii. În cadrul Telejurnalului de seară, de la ora 20:00, putem asculta poveştile impresionante ale celor care pun datoria mai presus de orice. La finalul ştirilor TVR ne sunt prezentate reportaje din viaţa unor oameni speciali, pentru care fiecare zi de muncă reprezintă un risc, dar care nu se clintesc din misiunea lor.
Urmând exemplul altor oraşe din lume, turnul TVR este prima clădire din ţară care îşi aprinde în fiecare seară luminile în semn de omagiu. Lumini albe şi roşii ca simbol al solidarităţii, proiectarea tricolorului sau animaţii reprezentative vor putea fi urmărite de către toţi românii. O idee frumoasă menită să încurajeze şi alte instituţii în susţinerea celor care dau dovadă de spirit de sacrificiu şi devotament. Şi dacă tot am vorbit despre culori şi grafică, trebuie menţionat că proiectul este realizat în colaborare cu artistul Sergiu Doroftei, absolvent al Universității de Arte din București, cu o experiență de 15 ani în domeniul video. Logo-ul este unul sugestiv, reprezentând două aripi în tonuri roşiatice, asemenea sângelui atât de preţios pentru viaţă, pe un fond albastru deschis, alături de mesajul campaniei.
„Campania „Respect celor din linia intâi” este a noastră a tuturor prin mesajele pe care fiecare le poate transmite eroilor acestor zile. Ne puteţi spune povestea eroilor pe care îi cunoaşteţi şi sunt acum la datorie. Scrieţi-ne pe numărul de WhatsApp 0733 508 076 sau pe pagina de Facebook Știrile TVR. Fiecare mesaj, fiecare încurajare, fiecare mulţumesc contează pentru a le arăta respect celor din linia intâi.” scrie Televiziunea Română pe reţeaua de socializare. Mesajele de mulţumire nu au întârziat să vină şi merită să urmăriţi în continuare adevărate poveşti de viaţă ale celor care luptă în fiecare zi pentru o lume mai bună şi mai sănătoasă.
Articol realizat de Bianca Bujor pentru RADAR DE MEDIA.
-
AUDIENȚE TV2 săptămâni ago
Faimoșii continuă seria victoriilor, iar problemele încep să apară pentru Războinici, la Survivor All Starss. Show-ul, lider de audiență
-
Emisiunio săptămână ago
Carmen Târnoveanu: interviu în exclusivitate pentru Radar de Media
-
Emisiunio săptămână ago
Sorin Bontea, Florin Dumitrescu și Cătălin Scărlătescu revin la PRO TV!
-
Filmeo săptămână ago
Hamas – Violenta nu e o optiune, in curand in cinematografe
-
Reality Show2 săptămâni ago
Filmările Survivor All Stars s-au încheiat, iar concurenții sunt în țară! Finala va fi LIVE!
-
Documentaro săptămână ago
James Cameron revine cu un serial premiat cu Emmy: „Secretele Caracatiței” va fi difuzat pe National Geographic Wild pe 22 Aprilie
-
EVENTS3 zile ago
“Fii regina pentru o zi” – eveniment unicat in Romania.
-
Program TVo săptămână ago
Programul HAPPY CHANNEL pentru săptămâna 19 – 25 aprilie 2024
-
AUDIENȚE TVo săptămână ago
Ana Maria Pal a părăsit Survivor All Stars, iar concurenții rămași vor da, diseară, bătălia Imunității: ”unul singur va căpăta acest colan”
-
Mondeno săptămână ago
Întâlnire amoroasă între doi concurenți Survivor, înainte de show-ul de la Pro TV: „A venit la mine acasă și era băută”
-
Culturao săptămână ago
Alege să dăruiești o carte cadou cu ocazia sărbătorilor pascale
-
Reality Showo săptămână ago
Diseară, la Chefi la cuțite începe bootcampul sezonul 13: concurenții se confruntă cu presiunea celei dintâi probe eliminatorii
-
EVENTSo săptămână ago
Mai sunt doar 100 de zile până la Jocurile Olimpice Paris 2024, transmise pe Eurosport și Max
-
Analize Audiente TV3 săptămâni ago
AUDIENȚE în Prime-Time în luna martie. Antena 1 este depăşită de Kanal D la nivel național. KANAL D performanțe remarcabile cu un plus de 100.000 de telespectatori !
-
Special TVo săptămână ago
Când visăm împreună, ne adunăm împreună! PRO TV și FRF lansează Imnul echipei naționale pentru EURO 2024
-
Program TV2 săptămâni ago
Programul PRO TV pentru săptămâna 15 – 21 aprilie 2024