Spectacole
Cantus Mundi Fest, cel mai mare eveniment de Ziua Europei în București cu Andra, Loredana, Vunk sau Taxi
Pe 8 mai, cu o zi înainte de Ziua Europei, Primăria Capitalei și Teatrul Excelsior, în parteneriat cu cel mai longeviv ansamblu coral din România – Corul Național de Cameră “Madrigal-Marin Constantin”, organizează cel mai mare eveniment care marchează sărbătoarea unității europene în București.
Începând cu ora 19.00, Parcul Tineretului din capitală va găzdui Cantus Mundi Fest, un spectacol care are în centrul atenției integrarea socială a copiilor și celebrarea solidarității prin muzică. Evenimentul reunește peste 45 coruri, 6 ansambluri instrumentale și peste 1500 de copii care vor cânta alături de invitați speciali, nume importante ale scenei românești: Loredana, Andra, Feli, trupele TAXI și VUNK, Nicu Alifantis & ZAN, Ducu Bertzi & Friends și Corul Național de Cameră “Madrigal-Marin Constantin”, dirijat de Anna Ungureanu. Prezentatorii sunt binecunoscuții jurnaliști de radio George Zafiu și Vlad Petreanu. Pe aleile din Parcul Tineretului vor avea loc, pe tot parcursul zilei, acțiuni și ateliere pentru copii: tablouri 3D, face painting, modelare baloane, atelier de colaje și întâlniri cu magicieni.
În aceeași zi, în intervalul orar 12-18, pe o altă scenă din Parcul Tineretului, coruri Cantus Mundi și formații Simfonia Mundi din capitală și din țară vor susține scurte recitaluri pentru a celebra ziua marii comunități din care fac parte toți cetățenii Uniunii Europene. Vor participa ansambluri din București și din județele Alba, Arad, Bacău, Bihor, Brăila, Covasna, Galați, Maramureș și Vrancea. Partener oficial al Cantus Mundi Fest este Europa FM.
Data de naștere a proiectului european, 9 mai 1950, marchează declaraţia istorică a ministrului francez de externe Robert Schuman, prin care propunea un plan de colaborare economică între Franţa şi Germania, la care ulterior au aderat și multe alte state de pe continent.
Teatrul Excelsior este o instituție de cultură înființată în 1990, la inițiativa maestrului Ion Lucian, aflată din 1999 în subordinea Consiliului General al Municipiului București. Având spectacole adresate copiilor și tinerilor cu vârste între 3-18 ani, Teatrul Excelsior contribuie la educarea și transformarea acestui segment de public, încurajându-i implicarea în viața culturală. Prin seria de evenimente organizate în parteneriat cu Programul Național Cantus Mundi, desfășurat de Corul Național de Cameră “Madrigal-Marin Constantin”, Teatrul Excelsior contribuie la crearea mediului propice dezvoltării personale prin manifestarea laturii artistice a tinerilor din capitală și din țară.
Inițiat în anul 2011, de către dirijorul Ion Marin, pe baza voluntariatului membrilor Corului Madrigal, Programul Național Cantus Mundi a fost instituționalizat prin Hotărârea de Guvern nr. 821/2014, devenind astfel, de la o simplă idee, o Direcție a instituției aflată în subordinea Ministerului Culturii – Corul Național de Cameră “Madrigal-Marin Constantin”. Cantus Mundi pune pe hartă talentul, educația și dezvoltarea culturală a tinerilor din România. În 7 ani, 4100 de dirijori și 250 000 de coriști din cele 41 de județe ale României vor face parte din Programul Național Cantus Mundi. Obiectivul Programului este ca în 2018, la 100 de ani de la Marea Unire, să existe coruri în fiecare școală din România.
PREMIERA: Un nou sezon SE STRIGA DARUL cu Andreea Mantea si Bursucu, in grila KANAL D
-
EVENTS2 zile ago
Evenimentul verii, SUMMER GALA. ediția a-VI-a, va avea loc pe 25 iunie 2024, la ARISTOCRAT EVENTS HALL, din București
-
AUDIENȚE TV3 săptămâni ago
Echipa lui Chef Richard Abou Zaki, învingătoare în ediția de ieri Chefi la cuțite. Show-ul, lider de audiență!
-
Business6 zile ago
De ce clienții recomandă compania de mutări SprintMove pentru relocări de succes?
-
Digitalo săptămână ago
Publici advertoriale seo cu 50% reducere la toate pachetele
-
Eurovisiono săptămână ago
VIDEO Eurovision 2024 a fost câştigat de Elveţia / Supervizorul competiţiei a fost huiduit iar juriul din Israel contestat
-
AUDIENȚE TV3 săptămâni ago
Întâlnirea dintre CLANUL și GROAPA a fost în topul preferințelor celor de acasă!
-
Digital6 zile ago
Editura ACT și Politon, specializată în nonficțiune de calitate, devine ap!
-
Filme5 zile ago
31 de zile de vară: DIVA va difuza o serie de filme de dragoste irezistibile timp de o lună
-
Cultura3 săptămâni ago
7 cărți pentru copii de la 2 la 12 ani pe care să le aducă Iepurașul de Paște!
-
Podcast4 zile ago
Fosta vedetă Pro TV, Andreea Liptak spune adevărul despre Andreea Esca | Altceva cu Adrian Artene
-
Program TVo săptămână ago
Programul PRO TV pentru săptămâna 13 – 19 mai 2024
-
Filme3 săptămâni ago
Film Mania este noua destinație TV pentru cinefilii din România
-
AUDIENȚE TV4 zile ago
24 de concurenți s-au calificat în semifinalele Românii au talent. Ultima ediție a preselecțiilor a fost lider absolut de audiență!
-
Program TVo săptămână ago
Programul Kanal D pentru săptămâna 13 – 19 Mai 2024
-
A-Z NEWS6 zile ago
Principalele avantaje ale colaborării cu firmele specializate în relocări
-
Reality Show5 zile ago
Ultimii șapte concurenți încep o nouă săptămână, la Survivor All Stars: ”cât mai rămâne din competiție, trebuie să-mi arăt puterea”