Emisiuni
Au început înscrierile pentru noua emisiune prezentată de Mirela Vaida, 2k1, la Antena 1. Iată cum va arăta formatul show-ului!
După cum am scris în articolul precedent, Mirela Vaida revine pe sticlă într-o nouă emisiune la Antena 1. Este vorba de show-ul matrimonial „2k1”, ce va fi difuzat zilnic, de luni până sâmbătă, în direct.
Am aflat noi detalii despre noua emisiune:
- reality show-ul va debuta în luna martie;
- emisiunea va avea şi partea de quizz;
- este transmisă în direct, de luni până vineri şi în weekend, în ziua de sâmbătă;
- fiecare pereche răspunde la întrebări despre partenerului ei/lui, la final perechea merge mai departe în concurs;
- cuplul care reuşeşte să ajungă în finală va primi titlul de „Cuplul perfect”;
- va exista şi un premiu consistent în bani;
- zilnic vor participa in emisiune 3 cupluri;
- cuplurile care câştigă 5 ediţii la rând vor câştiga o excursie într-o destinaţie exotică;
Mirela Vaida:
„Sunt extrem de nerăbdătoare să revin, după o pauză în care am dus dorul telespectatorilor şi al emisiunilor în direct, iar provocarea este una pe măsură: un quiz show matrimonial. Nu am mai făcut genul acesta de emisiune, dar simt că mă reprezintă ca fel de a fi: energică, veselă, cu ritm, cu exuberanţă, iar premiile pe care le punem în joc nu sunt deloc de neglijat. Am emoţii, dar am şi certitudinea că ne vom distra. Căutăm tineri şi mai puţin tineri, cupluri care sunt la început de drum sau care şi-au sărbătorit deja nunta de argint sau de aur, dornice să demonstreze că sunt <<2k1>>. Abia aştept să ne revedem!”, a scris Mirela Vaida pe contul ei de Instagram.
Oficial: Mirela Vaida va prezenta o nouă emisiune matrimonială la Antena 1. MPFM se va muta! – RADAR DE MEDIA
Mirela Boureanu Vaida, fosta prezentatoarea a reality show-ul Mireasa pentru Fiul meu va prezenta o nouă emisiune la Antena 1. Cu această ocazie se dezminte informaţia că, Vaida va prezenta emisiunea Acces Direct, în locul Simonei Gherghe. După ce o lungă perioadă de timp au apărut zvonuri că, Vaida a dat probe pentru a prezenta emisiunea …
În fiecare zi, trei cupluri vor intra în competiţie pentru a demonstra că sunt „2k1”, pentru a-şi arăta unul altuia cât de bine se cunosc sau nu. Sub stricta supraveghere a Mirelei, aceştia vor trebui să răspundă la întrebări dintre cele mai diverse, inspirate din poveştile lor, ca de exemplu nunta, bugetul familiei sau începutul relaţiei, dar şi să treacă prin tot felul de probe contra cronometru, scrie spynews.ro.
Cuplul câştigător al fiecărei zile va avea ocazia ca, pe lângă premiile zilnice puse în joc, să meargă mai departe în concurs, putând opta să reintre în competiţie oricând pe parcursul acelui sezon. Norocoşii care îşi vor adjudeca în palmares cinci ediţii câştigate vor primi un premiu suplimentar pe măsură – o vacanţă de o săptămână într-o destinaţie romantică.
Echipa „2k1” a început deja pregările, astfel că, în perioada următoare, toţi cei care doresc să îşi testeze relaţia de cuplu, demonstând tuturor că formează cuplul perfect sunt invitaţi să se înscrie pe www.casting.a1.ro.
Vom reveni cu noi detalii!
Foto Credit: Facebook
START VOT PREMIILE RADAR DE MEDIA 2017 – Etapa preliminară – RADAR DE MEDIA
PREMIILE RADAR DE MEDIA 2017: A început Etapa Preliminară de votare pentru desemnarea celor 10 finalişti care vor merge în următoarea etapă de votare – finală! La cele 15 categorii participante, cititorii au propus nominalizări, iar tot cititorii vor alege şi câştigătorii. Etapa preliminară de votare este deschisă în perioada 8 februarie – 19 mai …
- Program TV3 săptămâni ago
Programul PRO TV pentru săptămâna 29 aprilie – 05 mai 2024
- AUDIENȚE TV3 săptămâni ago
”Inevitabilul s-a întâmplat” la Survivor All Stars. ”O premieră absolută în sezonul suprem”, în această seară! Show-ul, lider de audiență!
- EVENTSo zi ago
Evenimentul verii, SUMMER GALA. ediția a-VI-a, va avea loc pe 25 iunie 2024, la ARISTOCRAT EVENTS HALL, din București
- Program TV3 săptămâni ago
Programul Kanal D pentru săptămâna 29 Aprilie – 05 Mai 2024
- AUDIENȚE TV2 săptămâni ago
Echipa lui Chef Richard Abou Zaki, învingătoare în ediția de ieri Chefi la cuțite. Show-ul, lider de audiență!
- Program TV3 săptămâni ago
Programul ANTENA 1 pentru perioada 26 aprilie – 2 mai 2024
- A-Z NEWS3 săptămâni ago
CITEȘTE ȘI DĂRUIEȘTE LA TÂRGOVIȘTE: RAREȘ PRISACARIU A PRIMIT DISTINCȚIA CULTURALĂ DIN PARTEA MYOSOTIS MEDIA GROUP
- Program TV3 săptămâni ago
Programul PRIMA TV pentru săptămâna 29 Aprilie – 05 Mai 2024
- Premieră TV3 săptămâni ago
PREMIERĂ Un nou serial de comedie va incepe la PRO TV! Când va fi difuzat?
- Grila de programe3 săptămâni ago
Noutățile lunii Mai 2024 la Disney Channel și Disney Junior
- Program TV3 săptămâni ago
Programul HAPPY CHANNEL pentru săptămâna 26 aprilie – 2 mai 2024
- Muzica3 săptămâni ago
Damian Drăghici și Smiley lansează „S-a furat mireasa”, noul hit al nunților românești
- Business3 săptămâni ago
Cea mai modernă clinică ORL „Clinica ORL Dr. Daniela Ionescu” s-a deschis la Brașov
- AUDIENȚE TV2 săptămâni ago
Seara de vineri a adus starea de bine pentru telespectatori! Românii au talent, lider absolut de audiență!
- EVENTS3 săptămâni ago
România a câștigat Campionatul Mondial de robotică din Houston, Statele Unite
- Filme2 săptămâni ago
Film Mania este noua destinație TV pentru cinefilii din România