Documentar
Din 17 august, rechini din toată lumea înoată pe ecranele fanilor Discovery Channel
SHARK WEEK, cel mai longeviv program televizat și cel mai așteptat eveniment al verii, se reîntoarce pe Discovery Channel începând cu 17 august, cu rechini mai mari și mușcături mai adânci. Cu peste 20 de ore de conținut, difuzat pe parcursul unei întregi săptămâni, SHARK WEEK 2020 va prezenta povești incredibile despre rechini, celebrând cei 20 de ani ai seriei „Rechinii uriași”. În acest an, Discovery Channel îi va purta pe telespectatori în oceanele din întreaga lume, dezvăluind perspective uimitoare asupra lumii misterioase a acestor creaturi magnifice.
Shark Week aduce numeroase surprize pentru telespectatorii Discovery Channel: înotători celebri care se vor întrece cu rechinii, superstaruri precum Mike Tyson și Will Smith care vor încerca să-și depășească frica de ape adânci și rechini, dar și rememorarea celor mai populare povești transmise în seria „Rechinii uriași”, cu ocazia aniversării celor 20 de ani ai emisiunii.
- Rechinii uriași (luni, 17 august, ora 24:00) – Seria „Air Jaws” aniversează 20 de ani, o ocazie specială de a plonja în adâncul oceanului și de a ne apropia cât mai mult de unul dintre cei mai periculoși prădători din lume, explorând viața secretă pe care o duce în adâncuri.
- Bear Grylls printre rechini (marți, 18 august, ora 24:00) – Bear Grylls a supravieţuit în cele mai extreme medii posibile. Dar ce se întâmplă când se ia la întrecere cu rechinii, acolo unde aceştia au avantajul de a fi în mediul lor ?
- Phelps contra rechinilor (miercuri, 19 august, ora 24:00) – Rechinii sunt cei mai rapizi prădători de pe glob. Deci ce se va întâmpla când unul va concura în cursa supremă, contra lui Michael Phelps, cel mai rapid înotător uman din lume ?
- De 30 de ani printre rechini (joi, 20 august, ora 24:00) – Celebrăm 30 de ani de supravieţuitori scăpaţi ca prin urechile acului, atacuri mortale şi imagini subacvatice captivante, având ca invitaţi mai multe nume celebre.
- Pradă pentru rechini (vineri, 21 august, ora 24:00) – Pericolul pândește în adâncurile Oceanului Pacific. O femeie care înotă e atacată brusc de un mare rechin alb, iar un rechin-tigru atacă un bărbat ieșit la pescuit cu harponul.
- Tyson și rechinii (sâmbătă, 22 august, ora 24:00) – Legendarul boxer se va confrunta direct cu unii dintre cei mai mari prădători ai oceanelor, inclusiv rechinul negru de recif.
- Will Smith: Printre rechini (duminică, 23 august, ora 24:00) – Will Smith se aruncă în acțiune, înfruntând ape pline de rechini ca să-și învingă spaima față de întinderea uriașă a oceanului și fălcile căscate ale acestor cumpliți prădători.
Discovery Channel continuă să lucreze cu cei mai apreciați biologi marini și instituții științifice de top din lume pentru a descoperi noi tehnologii inovatoare de cercetare a rechinilor și perspective solide cu privire la comportamentul și viața speciilor unice de rechini. Urmărind SHARK WEEK, telespectatorii vor avea șansa de a vizita Noua Zeelandă, Australia și Africa de Sud pentru a vedea cum carantina globală și activitatea umană redusă pe mări au oferit rechinilor posibilitatea de a „revendica” oceanele.
Discovery nu va uita de niciun fan al rechinilor și aduce experiența #SHARKWEEK pe platformele sale digitale și sociale. Spectatorii se vor putea bucura de o experiență 360, pe mai multe platforme, descoperind ultimele știri despre rechini și subiecte de interes din întreaga lume. Deoarece încă există multe lucruri pe care nu le-au descoperit despre rechini, aceștia sunt încurajați să urmărească Discovery pe TikTok, Facebook, Twitter și Instagram, pentru curiozități și update-uri despre cele mai noi emisiuni.
Anul acesta, Oceana și Discovery continuă să colaboreze pentru a proteja rechinii amenințați de comerțul cu înotătoare de rechini (73 de milioane de rechini sunt afectați în fiecare an). Lupta împotriva acestei practici brutale este susținută de Discovery și alți parteneri ai Shark Week, care creează conținut pentru a-și educa fanii cu privire la motivul pentru care oceanele au nevoie de rechini. Mai mult, Discovery susține campaniile Oceana, menite să lupte pentru aprobarea Actului de Eliminare a Comerțului cu Înotătoare de Rechini din 2019.
-
AUDIENȚE TV3 săptămâni ago
Faimoșii continuă seria victoriilor, iar problemele încep să apară pentru Războinici, la Survivor All Starss. Show-ul, lider de audiență
-
Emisiuni2 săptămâni ago
Carmen Târnoveanu: interviu în exclusivitate pentru Radar de Media
-
EVENTSo săptămână ago
“Fii regina pentru o zi” – eveniment unicat in Romania.
-
Program TV6 zile ago
Programul PRO TV pentru săptămâna 29 aprilie – 05 mai 2024
-
AUDIENȚE TV2 săptămâni ago
Ana Maria Pal a părăsit Survivor All Stars, iar concurenții rămași vor da, diseară, bătălia Imunității: ”unul singur va căpăta acest colan”
-
Topuri anualeo săptămână ago
AUDIENȚE TV: Grupul PRO – cea mai mare cotă de piață trimestrială din ultimii 10 ani!
-
Program TV2 săptămâni ago
Programul PRO TV pentru săptămâna 22 – 28 aprilie 2024
-
Documentar2 săptămâni ago
James Cameron revine cu un serial premiat cu Emmy: „Secretele Caracatiței” va fi difuzat pe National Geographic Wild pe 22 Aprilie
-
Emisiuni2 săptămâni ago
Sorin Bontea, Florin Dumitrescu și Cătălin Scărlătescu revin la PRO TV!
-
Filme2 săptămâni ago
Hamas – Violenta nu e o optiune, in curand in cinematografe
-
Program TV2 săptămâni ago
Programul HAPPY CHANNEL pentru săptămâna 19 – 25 aprilie 2024
-
Reality Show2 săptămâni ago
Filmările Survivor All Stars s-au încheiat, iar concurenții sunt în țară! Finala va fi LIVE!
-
K-News & Cultureo săptămână ago
„Floarea nopții” – un nou serial coreean de excepție, producție 2024, la TVR 1
-
Monden2 săptămâni ago
Celebra Naomi a murit. Vedeta ajunsese într-un spital din Germania, în comă
-
ENTERTAINMENT2 săptămâni ago
Zambeste nu te costa nimic 😁
-
Eurovisiono săptămână ago
Eurovision 2024 . Țările participante, orașul gazdă, favoriți- VIDEO TOATE MELODIILE