Connect with us

Eurovision

EUROVISION 2018: Delegaţia României a plecat spre Lisabona

Published

on

Foto Credit: TVR
Reclame

The Humans:  „Am câştigat Selecţia Naţională la exact un an de la înfiinţarea trupei şi ar fi extraordinar să câştigăm finala de la Lisabona tocmai când aniversăm 100 de ani de România”

La conferinta de presa, prezentata de vedeta TVR Sonia Argint Ionescu au participat, alături de trupa The Humans, Demeter Andras Istvan, Director Casa de Producţie TVR, Petre Năstase, regizorul show-ului şi Mădălina Moldoveanu, project manager Roton Music.

Înainte de îmbarcare, reprezentanţii noştri au declarat că sunt optimişti şi pregătiţi pentru experienţa Eurovision, un eveniment special pentru orice artist.

„Am foarte mari emoţii în cele câteva secunde de a urca pe scenă. Acestea se risipesc imediat, odată ce aud primele acorduri ale piesei. Vom cânta foarte bine, aveţi încredere în noi”, a declarat Cristina Caramarcu, solista trupei.

„Facem apel către toţi românii din diaspora, cei care pot să ne voteze, să fie alături de noi în această provocare. Trebuie să fim uniţi şi să obţinem un loc cât mai bun mai ales că marcăm un moment special, Centenarul Marii Uniri”, au declarat reprezentanţii României la Eurovision.

„Avem un precedent în ceea ce priveşte succesul la Eurovision: am câştigat semifinala naţională cu votul juriului, apoi finala cu votul publicului. Am câştigat Selecţia Naţională la fix un an de la înfiinţarea trupei şi ar fi extraordinar să câştigăm finala de la Lisabona tocmai când aniversăm 100 de ani de România”, este provocarea pe care au lansat-o artiştii la întâlnirea cu presa.

Regizorul Petre Năstase a dezvăluit câteva detalii despre conceptul pe care l-a pregătit pentru show: „Am văzut scena Eurovision şi deja am emoţii. Acolo, vom avea doar trei minute să transmitem aceste emoţii în mod pozitiv către milioanele de telespectatori”. „Am îmbrăcat melodia într-un decor compus din elemente care vor da o anumită profunzime show-ului, deoarece pe scena de la Lisabona nu există grafică de fundal. Totul se bazează pe jocul lumini, într-un concept care va umaniza mesajul nostru”, a adăugat Petre Năstase.

Delegaţia României va decola luni, 30 aprilie, de pe Aeroportul Henri Coandă din Otopeni, alături de delegaţia TVR care îi însoţeşte la Lisabona

Câştigătoare a Selecţiei Naţionale cu piesa „Goodbye”, trupa The Humans va urca pe scena Eurovision Song Contest 2018 în prima parte a semifinalei din 10 mai, având numărul 2 de intrare în concurs.

În România, concursul internaţional cu semifinalele din 8 şi 10 mai şi Marea Finală, de sâmbătă, 12 mai, va fi transmis în exclusivitate de Televiziunea Română, în calitate de official broadcaster, la TVR 1, TVR HD şi online pe TVR+.

Sub sloganul „All aboard”, Eurovision Song Contest 2018 va aduce, pe scena din Lisabona, reprezentanţii celor 43 de ţări înscrise în competiţie: Albania, Armenia, Australia, Austria, Azerbaidjan, Belarus, Belgia, Bulgaria, Croaţia, Cipru,  Cehia, Danemarca, Estonia, Finlanda, Franţa, Germania, Georgia, Grecia, Ungaria, Islanda, Irlanda, Israel, Italia, Letonia, Lituania, Malta, Moldova, Muntenegru, Olanda, Norvegia, Polonia, Portugalia, România, Rusia, San Marino, Serbia, Slovenia, Spania, Suedia, Elveţia, Ucraina, Marea Britanie.

 

Sunt pasionat de fenomenul Eurovision. Vă țin la curent cu toate informațiile ESC ! Mă puteți contacta pe Facebook sau e-mail.

Advertisement
Click to comment

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *




MOTOR CAUTARE GOOGLE

ADVERTORIALE


www.creditrapid.ro

SEO

pentru sufletul tau

Advertisement

Facebook

Advertisement
Advertisement

IN Trending