Emisiuni
Vloggerul Ela Voineag intră în culisele ”The Four – Cei 4”
Vloggerul Ela Voineag va intra în culisele ”The Four – Cei 4”, emisiune care va avea premiera pe 31 martie, de la ora 20.00, la Antena 1, pentru a afla totul despre show-ul care schimbă regulile și transformă competiția.
Cu experiență în muzică, televiziune, film și stand-up, în prezent, Ela Voineag invită vedetele la interviuri mai puțin formale, însoțite de un pahar de vin, în rubrica ”Vin la vorbă”, la ”Xtra Night Show”. În această primăvară, vloggerul Ela Voineag va fi cea care va avea ocazia să intre în culisele ”The Four – Cei 4” ca să afle mai multe detalii despre supershow-ul primăverii și să discute cu jurații și cu Cei 4.
”Am o experiență de peste 10 ani în industria muzicală, am participat la European Music Awards, am făcut interviuri cu vedete internaționale, am urmărit parcursul unor nume devenite cunoscute din muzica din România, iar acum vreau să fiu în locul în care se naște noua generatie de super-vedete. Din culisele ”The Four-Cei 4″, vreau să îi cunosc așa cum sunt când nu cântă pe o scenă, vreau să le aflu slăbiciunile, să știu ce temeri au și ce iubesc acești tineri talentați. Vreau să văd din ce <material> e făcut următorul superstar și să aflu drumul său până când va deveni câștigătorul ”The Four – Cei 4” și întâmplările care l-au adus acolo, fie ele bune sau rele, dureroase sau amuzante”, spune Ela Voineag.
Fiecare dintre ”Cei 4” are o vastă experiență în muzică și nu este străin de scenele mari din România. Tocmai de aceea, jurații Antonia, Feli, Carla’s Dreams și Cheloo au decis că ei merită să ocupe scaunele rezervate pentru ”The Four – Cei 4”, însă în fiecare ediție aceștia trebuie să lupte pentru a-și păstra locul.
Macanache, cel care va urca pe scena ”The Four – Cei 4” în calitate de prezentator, le reamintește concurenților că în fiecare ediție lupta se dă pe loc, astfel că noua provocare a emisiunii va fi, întocmai ca în industria muzicală, ca cei aleși să își păstreze locul deja câștigat și să devină mai buni de la o săptămână la alta!
Astfel, începând cu data de 31 martie, de la ora 20.00, la Antena 1, Cei 4 vor fi pregătiți să lupte în fiecare ediție cu challengerii care vor încerca mai întâi să convingă juriul că merită să primească șansa de a se duela.
Fiecare challenger care obține toate cele patru voturi ale juriului poate alege un artist din Cei 4 să îl provoace la duel. Astfel, fiecare va interpreta o nouă piesă, iar de această dată, publicul din sală este cel care decide câștigătorul, votând prin intermediul aplicației ”The Four – Cei 4”.
-
EVENTSo zi ago
Evenimentul verii, SUMMER GALA. ediția a-VI-a, va avea loc pe 25 iunie 2024, la ARISTOCRAT EVENTS HALL, din București
-
AUDIENȚE TV2 săptămâni ago
Echipa lui Chef Richard Abou Zaki, învingătoare în ediția de ieri Chefi la cuțite. Show-ul, lider de audiență!
-
Eurovision6 zile ago
VIDEO Eurovision 2024 a fost câştigat de Elveţia / Supervizorul competiţiei a fost huiduit iar juriul din Israel contestat
-
Business5 zile ago
De ce clienții recomandă compania de mutări SprintMove pentru relocări de succes?
-
AUDIENȚE TV2 săptămâni ago
Întâlnirea dintre CLANUL și GROAPA a fost în topul preferințelor celor de acasă!
-
Digital6 zile ago
Publici advertoriale seo cu 50% reducere la toate pachetele
-
Digital5 zile ago
Editura ACT și Politon, specializată în nonficțiune de calitate, devine ap!
-
Cultura3 săptămâni ago
7 cărți pentru copii de la 2 la 12 ani pe care să le aducă Iepurașul de Paște!
-
Filme3 săptămâni ago
Film Mania este noua destinație TV pentru cinefilii din România
-
Filme4 zile ago
31 de zile de vară: DIVA va difuza o serie de filme de dragoste irezistibile timp de o lună
-
A-Z NEWS5 zile ago
Principalele avantaje ale colaborării cu firmele specializate în relocări
-
ENTERTAINMENT2 săptămâni ago
Pepe lansează astăzi „Pasăre de Noapte”, un nou single şi un nou videoclip
-
Special TV2 săptămâni ago
Echipa Super Neatza cu Răzvan şi Dani le-a pregătit telespectatorilor ediţii speciale de Paşte, atât dimineaţa, cât și după amiaza
-
ENTERTAINMENT6 zile ago
Am făcut calculul complet! Ireal câți bani a luat Ștefania Stănilă, de la Pro TV, pentru cele 17 săptămâni la SURVIVOR All Stars
-
Cultura2 săptămâni ago
Filmul „Coroana României”, lansat la Lisabona cu ocazia împlinirii a 50 de ani de la Revoluția Garoafelor
-
Program TVo săptămână ago
Programul PRO TV pentru săptămâna 13 – 19 mai 2024