EVENTS
LANSARE: Despre noi – primul album marca Stefan Orfescu
Cu o experienta de peste 20 de ani in piata muzicala, Stefan Orfescu lanseaza primul sau album -„Despre noi”!
Albumul pop-rock aduce 11 piese de suflet, inspirate din viata sa, Stefan fiind atat compozitor, cat si textier. Dupa mai multi ani, in care a participat la multe înregistrări de albume cu diverse trupe si artiști – ca si chitarist, voci, sau chiar in calitate de compozitor al unor piese, Stefan Orfescu a decis să scoata și propriile sale albume.
“Pe acesta l-am scris mai mult cu sufletul, neurmărind „algoritmi matematici” sau nu știu ce trenduri. Este despre „noi doi” in câteva ipostaze…si, de ce nu, si despre voi. Cred ca multă lume se regăsește in diversele situații desprinse din textele cântecelor”, spune autorul.
Vechiul si noul sunt mixate cu usurinta pe proaspatul material, parte dintre piesele de pe album fiind scrise de prin 2002 încoace, iar câteva fiind chiar foarte recente. De asemenea, albumul se bucura de aportul mai multor muzicieni cunoscuti, prieteni ai artistului, care au contribuit la aranjamente, voci si diverse instrumente înregistrate. Printre acestia, Alexandra Ungureanu care, fermecata de muzica artistului, si-a daruit minunata voce pe câteva dintre melodii.
“Este un album plin de emotie, care va ajunge cu siguranta la sufletul multora, prin sinceritatea si simplitatea cu care a fost realizat. Sunt incantata sa fiu parte din acest act artistic”, declara Alexandra Ungureanu.
Fanii genului sunt asteptati la lansarea albumului pe 30 noiembrie, de la orele 21.30, in clubul Spice (intrarea libera). Concertul de lansare va fi prezentat live, cu trupă. Alaturi de Stefan Orfescu vor participa artistii cu care a colaborat la acest proiect – Alexandra Ungureanu, Marian Niculae (trupa Haiducii) etc.
Despre Stefan Orfescu
Ştefan Orfescu, cantautor, chitarist, absolvent al Conservatorului din București, a cântat și colaborat cu Mircea Rusu Band, Paula Seling, Nadine Parlament, Leo Iorga si Schimbul 3, Alexandra Ungureanu, Maria Radu, Amadeus, Claudia Pavel (Cream). Activează în prezent atât ca instrumentist, cât şi ca vocal, în trupa Avenue, care a cântat în deschidere la Scorpions şi Paul Gilbert (Mr. Big).
Piese de pe noul album
VISURILE MELE
STAI
Stefan Orfescu – Stai (Videoclip)
|
- Program TV3 săptămâni ago
Programul PRO TV pentru săptămâna 29 aprilie – 05 mai 2024
- AUDIENȚE TV3 săptămâni ago
”Inevitabilul s-a întâmplat” la Survivor All Stars. ”O premieră absolută în sezonul suprem”, în această seară! Show-ul, lider de audiență!
- EVENTSo zi ago
Evenimentul verii, SUMMER GALA. ediția a-VI-a, va avea loc pe 25 iunie 2024, la ARISTOCRAT EVENTS HALL, din București
- Program TV3 săptămâni ago
Programul Kanal D pentru săptămâna 29 Aprilie – 05 Mai 2024
- AUDIENȚE TV2 săptămâni ago
Echipa lui Chef Richard Abou Zaki, învingătoare în ediția de ieri Chefi la cuțite. Show-ul, lider de audiență!
- Program TV3 săptămâni ago
Programul ANTENA 1 pentru perioada 26 aprilie – 2 mai 2024
- A-Z NEWS3 săptămâni ago
CITEȘTE ȘI DĂRUIEȘTE LA TÂRGOVIȘTE: RAREȘ PRISACARIU A PRIMIT DISTINCȚIA CULTURALĂ DIN PARTEA MYOSOTIS MEDIA GROUP
- Program TV3 săptămâni ago
Programul PRIMA TV pentru săptămâna 29 Aprilie – 05 Mai 2024
- Premieră TV3 săptămâni ago
PREMIERĂ Un nou serial de comedie va incepe la PRO TV! Când va fi difuzat?
- Grila de programe3 săptămâni ago
Noutățile lunii Mai 2024 la Disney Channel și Disney Junior
- Program TV3 săptămâni ago
Programul HAPPY CHANNEL pentru săptămâna 26 aprilie – 2 mai 2024
- Muzica3 săptămâni ago
Damian Drăghici și Smiley lansează „S-a furat mireasa”, noul hit al nunților românești
- Business3 săptămâni ago
Cea mai modernă clinică ORL „Clinica ORL Dr. Daniela Ionescu” s-a deschis la Brașov
- AUDIENȚE TV2 săptămâni ago
Seara de vineri a adus starea de bine pentru telespectatori! Românii au talent, lider absolut de audiență!
- EVENTS3 săptămâni ago
România a câștigat Campionatul Mondial de robotică din Houston, Statele Unite
- Filme2 săptămâni ago
Film Mania este noua destinație TV pentru cinefilii din România