Connect with us

AUDIENȚE TV

ANALIZA Viaţa satului de la TVR 1, cea mai mare audienţă pe 2014

Published

on

Reclame

Emisiunea pe teme rurale de la TVR 1 s-a clasat din nou pe primul loc în preferinţele românilor. Cel mai urmărit minut al ediţiei de duminică a înregistrat peste un milion de telespectatori.

Viaţa satului, una dintre emisiunile constant urmărite şi apreciate de telespectatorii TVR 1, a reuşit şi duminica aceasta performanţa de lider de audienţă, la nivel naţional, pe segmentul orar în care a fost difuzată. Mai mult decât atât, ediţia din 7 decembrie a emisiunii a înregistrat, conform datelor furnizate de Kantar Media, cea mai bună audienţă dintre toate ediţiile difuzate până acum în acest an.

Fără a fi o ediţie specială sau a aduce invitaţi de marcă, Viaţa satului din această duminică a performat din punctul de vedere al audienţei, confirmând încă o dată interesul românilor pentru problemele ce ţin de lumea satului. TVR 1 a înregistrat din nou cifre notabile de audienţă, poziţionându-se pe primul loc în clasament, ca medie pe durata întregului program.

Mai exact, 809.000 de români din întreaga ţară (cifră ce corespunde unui rating mediu de 4,4% şi unei cote medii de piaţă de 13,3%) au urmărit, în medie, cele două părţi ale programului. Cel mai urmărit moment al emisiunii s-a înregistrat la ora 12.39, cand 1.048.000 de români se uitau la Viaţa satului. Ratingul TVR 1 la nivel naţional, la ora menţionată, a fost de 5,7%, iar cota de piaţă – de 15,7%.

În ediţia din 7 decembrie, telespectatorii au putut urmări reportaje diverse, despre târgul INDAGRA, cea mai mare manifestare expoziţională din România, ce a avut loc în această toamnă, despre localitatea gălăţeană Matca, devenită celebră pentru genetica la vacile de lapte (la o cantitate de 60 de litri de lapte pe zi, obţinuţi de la o singură vacă, comuna Matca poate concura cu succes cu cele mai performante ţări în acest domeniu!) sau despre un tânăr agricultor bistriţean, absolvent de Teologie, acum student în anul II la Horticultură, premiat de Ministerul Agriculturii pentru reuşitele sale în domeniul pomiculturii.

Tot din ediţia de duminică am aflat cum a reuşit să obţină finanţare un tânăr sas din Sibiu, pentru ferma sa de găini ouătoare. „Jurnalul satului” de la „12 trecute fix” ne-a adus ultimele noutăţi privind agricultura şi agricultorul român, iar rubrica „Minimonografie comunală” a prezentat localitatea Moldoveneşti, din judeţul… Cluj.

Directorul unei fabrici de zahăr din Transilvania a vorbit telespectatorilor Viaţa satului despre prezentul şi viitorul industriei zahărului în România, explicând cum a ajuns ţara noastră – din ţară exportatoare de zahăr, la ţară importatoare – şi sugerând o soluţie pentru această situaţie, iar un fermier braşovean a făcut o analiză a anului agricol 2014, pornind de la propriile experienţe.

În perioada ianuarie-decembrie 2014, TVR 1 îşi menţine poziţia de lider de audienţă, la nivel naţional, duminica, pe intervalul 10.35-12.50, în care se difuzează emisiunea Viaţa satului.

În medie, 495.000 de români (corespunzând unui rating mediu de 2,7% şi unei cote medii de piaţă de 9,8%) au fost prezenţi, duminica, în faţa micilor ecrane, pentru a afla de la Dana Constantinescu informaţii utile despre sectorul rural şi dezvoltarea acestuia. Prin comparaţie, Antena 1 a fost urmărită, în acelaşi interval orar de o medie de 430.000 de telespectatori (rating mediu 2,3%, share mediu 8,5%), iar la ProTV s-au uitat, în medie, 383.000 de telespectatori (rating mediu 2,1%, share mediu 7,6%).

Advertisement
Click to comment

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *




MOTOR CAUTARE GOOGLE

ADVERTORIALE


www.creditrapid.ro

SEO

pentru sufletul tau

Advertisement

Facebook

Advertisement

IN Trending