INTERVIU EXCLUSIV cu Cosmin Cernat: „Mă simt în elementul meu la Radio”

În această toamnă, continuăm seria interviurilor cu invitaţi pentru care profesionalismul, implicarea şi energia pozitivă sunt în prim-plan. Acestea sunt valabile şi pentru Cosmin Cernat care a îmbinat cu succes pasiunea pentru sport cu domeniul jurnalistic. Iar dacă la acest mix adăugăm şi un nou mediu – radioul – apar proiecte surprinzătoare de care publicul se bucură. Despre „Invitatul de 12” (Radio Impuls), proiecte TV memorabile (Kanal D), amintiri preţioase de la Jocurile Olimpice, dar şi ce i-a lipsit cel mai mult cât timp a fost departe de ţară, ne va spune chiar Cosmin Cernat într-un interviu special.

Interviu realizat de Bianca Bujor (Editor Coordonator) pentru RADAR DE MEDIA.

Pasiunea ta pentru sport este foarte cunoscută publicului larg. Însă ce anume te-a atras la acest domeniu şi la ramura jurnalistică a sportului ?

Am facut sport de mic, ieseam mereu in fata blocului si ma jucam cu cei de varsta mea. Nici nu stiu cum a inceput aceasta pasiune, pentru ca tot timpul am urmarit competitiile sportive. Este adevarat ca tatal meu a jucat fotbal, prin divizia B, si juca cu mine si fratele meu, cand eram mici. Cred ca de la el a plecat totul, si cred ca si-ar fi dorit sa fac fotbal, dar eu m-am dus la baschet pana la urma. Tata si-ar mai fi dorit, poate, sa fiu inginer, asa cum m-a indrumat, el fiind inginer proiectant de linii de inalta tensiune si instalatii, dar eu m-am dus catre sport. Asadar lui îi datorez pasiunea pentru sport. Tata e bine, la 78 de ani, si îi multumesc lui Dumnezeu…

Rămânem, desigur, în zona sportivă şi ne amintim de proiecte TV pline de adrenalină – Exatlon, Survivor! Care au fost cele mai memorabile momente pentru tine, ca şi prezentator ?

Au fost multe momente… aceste show-uri au modificat, destul de mult, din punctul meu de vedere, piata TV din Romania, si perceptia romanilor asupra ceea ce inseamna un reality-show facut bine, si la nivel de productie, dar si la continut, iar momente memorabile au fost nenumarate.

Au fost multe momente de emotie, ale oamenilor de acolo, s-au deschis, cum a fost cazul lui Didi Bulimar, care povestea din cariera ei de gimnasta, Vladimir Draghia care a spus niste lucruri extrem de intime, legate de el ca om, de dorul lui teribil legat de copil, sau Mariana (Nenu – n.r.) care povestea cum manca din gamelele acelea, cand a fost la orfelinat… Au fost multe povesti, de la oamenii aceia, oameni adevarati. Au fost multe povesti si momente deosebite.

De neuitat au fost şi Jocurile Olimpice la care ai luat parte pentru mai multe ediţii consecutive. Ce înseamnă pentru un jurnalist sportiv să fie prezent la asemenea evenimente istorice şi care sunt cele mai frumoase momente legate de acestea ?

Este un vis pe care, cred, orice om care face sport îl are, acela de a participa la Jocurile Olimpice. Acum, daca n-am putut participa ca sportiv, mi-a ajutat Dumnezeu sa particip in calitate de comentator sportiv. Peste JO, ca spirit, nu exista nimic, la nivel de emotie, de performanta, de prietenie, de fairplay… Momente memorabile ? Am comentat curse extraordinare si am si asistat la momente unice. În 1998, la JO de iarna de la Nagano, am avut sansa sa-l vad jucand pe cel mai mare hocheist al tuturor timpurilor, Wayne Gretzky, si n-am sa uit niciodata momentul acela. Apoi, in anul 2000 am comentat momentele unice care au culminat cu Medalia de aur a Gabrielei Szabo, cursa de 5000 de metri, la JO de la Sydney, Australia. Patru ani mai tarziu am comentat o alta cursa extraordinara a Ionelei Tarlea, finala la 400 metri garduri.

Un alt moment fabulous a fost atunci cand comentam la EuroSport, de aceasta data nu pentru TVR, in 2008, medalia de aur a Constantinei Diță la maraton, in Beijing, impreuna cu cel mai titrat antrenor din atletismul romanesc, Nicolae Marasescu, care din pacate nu mai este printre noi. Acela a fost momentul in care l-am vazut pe Nicolae Marasescu plangand de bucurie, si am lacrimat si eu… E normal pentru ca sunt niste curse, niste momente extraordinare pe care nu le prinzi nici macar ca spectator …

Momente pe care nu le-am comentat, dar mi-ar fi placut, sunt acelea cand a castigat Simona Halep Roland Garros-ul si Wimbledon-ul. Mi-ar fi placut sa comentez asta, desi nu sunt comentator de tenis, dar undeva în interior exista si dorinta asta.     

Dacă tot vorbim despre sfera jurnalismului, ce calităţi consideri că ar trebui să aibă un bun profesionist din media ? Care sunt cele mai importante lecţii profesionale pe care le-ai dobândit de-a lungul carierei ?

Prima „lectie” ar fi sa citeasca ziarele de dimineata, sa se informeze, sa stie care este contextul social in care se afla, si sa se raporteze corect la ceea ce se intampla in domeniul pe care il abordeaza. Sa studieze limba romana, dar chiar sa o faca, pentru ca este esential sa te exprimi corect. E nevoie de multa munca, rabdare, pasiune pentru ceea ce faci si citit foarte mult.

Ți-a spus cineva că ai o voce radiofonică ?

Mi s-a spus, dar nu cred ca am o voce radiofonica, ma ajuta insa experienta din comentariul sportiv, intonatia, dictia, orele zilnice in care citeam ziarul cu voce tare. Si scoala veche de televiziune.

De la ştiri sportive, la emisiuni de succes la TV, acum şi la… Radio Impuls cu „Invitatul de 12”! Cu ce este lumea radioului diferită de cea a televiziunii şi ce îţi place cel mai mult aici ?

Ma simt in elementul meu la Radio, imi place mult acea intimitate pe care o ai cu invitatul tau, in sensul ca, da, stii ca esti auzit de foarte multi oameni, dar pare ca esti doar tu si invitatul acolo. Interviurile de la „Invitatul de 12” inseamna sinceritate, relaxare, glume, o gama de emotii prin care trece omul din fata mea, si eu odata cu el. Ce mi se pare interesant este ca „umpli” spatiul doar cu vocea, cu povestea relatata doar prin grai, cei care asculta la radio te vad doar cu ochii mintii. Chipul tau, gestica ta nu mai exista, ceea ce te ajuta pe TV dispare.

E adevarat, emisiunea poate fi urmarita si pe YouTube, in acest caz „consumatorii” avand in fata pachetul integral, cu voce si imagine. Pentru mine este o bucurie sa realizez aceasta emisiune.

Ce alte proiecte profesionale ai în plan pentru viitorul apropiat ?

Nu ma mai gandesc de mult la asta…! Pe mine viata m-a dus de multe ori dintr-un colt al lumii in altul, dintr-o parte in alta, de sus-jos si invers. Am tot felul de lucruri in minte, dar nu-mi fac planuri. Din 1996, cand am intrat in presa, construiesc, pas cu pas, „caramida cu caramida” si îi multumesc lui Dumnezeu ca am ajuns „undeva”.

De la sport trecem puţin la nostalgii. Cât timp ai locuit în Canada, ce anume din România ţi-a lipsit cel mai mult acolo ? Dar şi cu ce amintiri nepreţuite ai rămas din străinătate ?

Mi-a lipsit totul, de la tatal meu pana la bogatia culinara romaneasca si comunicarea cu prietenii…

Cand m-am intors din Canada mi-a lipsit rigoarea procedurilor. Eu sunt un tip care „functioneaza” pe „sertare”… Mintea mea „functioneaza pe sertare”. Iar acolo îmi era simplu sa ma adaptez din aceasta perspectiva. Acolo stiam ca in data X trebuie sa platesc „aia”, ca trebuie sa completez X formulare daca vreau sa obtin ceva, chestiuni care la noi poarta numele de birocratie sau „nervi”. Cam astea îmi lipsesc in Romania, regulile, procedurile acestea care, pana la urma, la sfarsitul zilei, iti fac viata mai usoara si mai frumoasa! 

Ce sporturi preferi şi practici ? Dar cele noi, pe care ai dori să le încerci şi nu ai avut, poate, încă ocazia până acum ?

Am facut cam din toate, dar mi-ar placea foarte tare sa sar cu parasuta, îmi doresc foarte mult sa fac chestia asta, si am sa o fac, pana la urma. Joc tenis, mi-ar placea sa joc un pic de badminton, mai merg la sala, merg toata ziua cu bicicleta. Duc o viata, cred, activa!

Încheiem tot într-o notă… sportivă! Din punctul tău de vedere, care ar fi cea mai potrivită motivaţie pentru a ne apuca de sport, indiferent de vârstă ?

Pai ce alta motivatie sa ai, ca om, decat sa vrei sa traiesti mai bine, mai sanatos, mai mult, mai fericit ? Dintre cei care s-au apucat sa faca sport, sunt foarte putini care s-au lasat. Asta inseamna ca le face bine!