Jurnaliștii Antena 3 fac front comun cu Dan Voiculescu: “Dom profesor, Noi suntem aici!” - RADAR DE MEDIA
Connect with us

A-Z NEWS

Jurnaliștii Antena 3 fac front comun cu Dan Voiculescu: “Dom profesor, Noi suntem aici!”

Published

on

Spread the love

Jurnaliștii Antena 3 au făcut publică o scrisoare de susţinere, cu mesajul  “Dom profesor, noi suntem aici”, pentru omul de afaceri Dan Voiculescu, care este anchetat în dosarul ICA.  

În această scrisoare, jurnaliştii Antena 3 afirmă că, în momentul în care au vrut să devină martori activi în “războiul” în care este implicat şeful lor, acesta le-a transmis că e propriul lui război, iar ei sunt jurnalişti şi trebuie să rămână imparţiali.

Ba mai mult, aceştia îi mulţumesc lui Voiculescu pentru că i-a apărat în diverse contexte, fără ca ei să ştie acest lucru de multe ori, fapt ce i-a ajutat să treacă peste toate “mizeriile” aruncate asupra trustului, după cum precizează aceştia în scrisoare.

Redăm mai jos scrisoarea, integral:

Dom’ profesor,

Vă spunem așa, pentru că așa v-am spus întodeauna.

Advertisement

Suntem angajați aici. Unii de câteva luni, alții de ani, câțiva am împlinit deja două decenii. Unii abia începem și nu v-am cunoscut, alții vă știm ca om politic și fondator al trustului. Câțiva vă știm ca om.

Toți avem cei 7 ani de acasă, mulți am adăugat și “7 ani de Intact”. Asta spune multe despre ce ați creat.

Toți am fost martori ai acestor ani nebuni. Când am vrut să fim martori activi, ne-ați transmis că e războiul dumneavoastră, iar noi suntem jurnaliști.

V-am respectat punctul de vedere!

Știm că acest dosar fabricat s-ar fi putut închide în orice clipă, dacă ați fi făcut “pactul cu diavolul”. Ar fi însemnat să renunțați la demnitate și la onoare. Nu ați făcut-o. Și pentru asta vă respectăm.

Când am fost atacați doar pentru că lucrăm aici, ne-ați apărat. De multe ori chiar fără să știm. Pentru că apărat înseamnă şi ceea ce s-a întâmplat în anii de criză, când posturile TV au căzut unul după altul, iar noi am rămas în picioare şi ne-am putut face meseria onest.

Advertisement

Noi am putut să ne continuăm, normal, viețile. “Normal” în România de astăzi este un privilegiu de care puțini s-au bucurat. Noi, da.

Pare greu de crezut, dar am zâmbit mult în ultimii ani. La fiecare atac de la ora 6 am râs și am mers mai departe. Am râs chiar și atunci când cineva, în plin delir, ne-a spus “nespălaților!”.

Râdeam pentru că știam bine cine deversează mizeriile. Am râs și atunci când eram întrebați dacă ne-am dus cu fotografia buletinului de vot ca să ne luăm salariile. Râdeam de toate tâmpeniile astea pentru că, în compania pe care ați fondat-o, ne-am permis să râdem!

S-ar putea ca și râsul nostru să vă coste. Dacă o “lăsam” mai moale, poate că trăiam o vară liniștită.

Unii nu vor crede niciodată, dar au fost dezvăluiri de care ați aflat la televizor, la fel ca orice om din această țară. N-am lăsat-o mai moale, pentru că așa am crescut în această companie.

Vremea râsului a trecut! Nu o să vă placă ce vă spunem, însă cineva trebuie să o spună! Nebunia acestor zile e și războiul nostru! Așa am crescut în compania pe care ați fondat-o.

Advertisement

Suntem jurnaliști, dar și cetățeni ai acestei țări. Consemnăm, dar gândim și înțelegem. Respectăm legile și putem recunoaște abuzul. Abuzul care, astăzi, este împotriva lui Dan Voiculescu.

Ieri a fost împotriva doamnei Maria din Rădăuți. Mâine poate fi împotriva oricărui român.

Iar abuzul nu poate fi ignorat, nu poate fi uitat, nu poate fi iertat!

Dom profesor,

Noi suntem aici!

 

Advertisement

Alessandra Stoicescu

Gabriel Hizo

Adrian Ursu

Oana Stancu

Sabina Iosub

Marius Huc

Advertisement

Lavinia Tudoran

Maria Coman

Trestiana Vanghele

Răzvan Dumitrescu

Dana Grecu

Advertisement

Pentru comunicate de presă, informări și alte materiale jurnalistice , vă rugăm să ne contactați sau la adresa contact@radardemedia.ro, Pentru marketing si vanzari - publicitate@radardemedia.ro

Advertisement
Click to comment

Lasă un răspuns

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

HARD NEWS

Audiente TV 29 octombrie 2026 Audiente TV 29 octombrie 2026
AUDIENȚE -TV ZILNICE19 ore ago

Bătălia Serii în Prime-Time: Răsturnare de Situație pe TV! Las Fierbinți domină autoritar, Antena 1 mizează pe o nouă premieră, iar stațiile de știri fac legea în topul audiențelor

Spread the loveO luptă aprigă pentru supremația ecranelor: Comedie curată contra dramă serializată Seara de 29 octombrie 2026 a adus...

Dracula Land PARK ROMANIA BUCHAREST Dracula Land PARK ROMANIA BUCHAREST
Business19 ore ago

🧛 Vlad Țepeș, vampiri și un proiect de proporții „monstruoase” lângă București! Dracula Land pregătește un univers al divertismentului, cu o investiție care ar putea depăși un miliard de euro 🏰

Spread the loveLegenda lui Dracula ar putea căpăta o nouă dimensiune în România. Dracula Land, proiectul privat de divertisment planificat...

Teambuilding 2 Gala sub 100KB Teambuilding 2 Gala sub 100KB
Cinema20 de ore ago

🎬🔥 Fenomen în cinematografe! „Teambuilding 2” depășește 300.000 de spectatori în doar trei săptămâni. Comedia care a cucerit publicul român

Spread the love🎥 Comedia românească „Teambuilding 2” continuă să atragă publicul în cinematografe! Peste 300.000 de spectatori au urmărit filmul...

Dan Negru Revelion 100KB Dan Negru Revelion 100KB
Vedete TV20 de ore ago

🎉 Dan Negru le dă fanilor vestea mult așteptată! Promisiunea despre revenirea la Revelion, în mijlocul schimbărilor de la Kanal D: „Cândva voi reveni!”

Spread the loveDan Negru redeschide un subiect care stârnește nostalgia telespectatorilor: revenirea sa la programele de Revelion. Într-un interviu pentru...

Vocea Romaniei 2026 Vocea Romaniei 2026
TV Divertisment Show20 de ore ago

🎤 O voce de 16 ani îl lasă fără cuvinte pe Smiley la „Vocea României”! Comparația cu Mariah Carey care aprinde ultima seară a audițiilor pe nevăzute 🔥

Spread the loveUltima șansă de a intra în echipe aduce momente spectaculoase la „Vocea României”, sezonul 14. Vineri, 30 octombrie,...

Amza Pellea Gala umorului sub 100KB Amza Pellea Gala umorului sub 100KB
Emisiuni21 de ore ago

🥹 „Pluteam, pur și simplu pluteam!” Amza Pellea, evocat cu emoție de Magda Catone și Mircea Rusu la TVR 1

Spread the loveExistă actori care rămân în memoria publicului prin rolurile interpretate și oameni care lasă urme adânci în sufletele...

Insula Iubirii 2026 Insula Iubirii 2026
Reality Show21 de ore ago

😱 „Gândul că face ceva greșit mă tulbură!” Insula Iubirii aduce o confruntare dureroasă cu îndoiala: fetele ajung la bonfire, iar Narcis caută adevărul

Spread the loveSentimente greu de controlat, suspiciuni și întrebări care apasă tot mai mult asupra relațiilor. Insula Iubirii continuă diseară,...

Grafic clasament platforme de streaming Grafic clasament platforme de streaming
Businesso zi ago

🍎🔥 Apple TV zguduie piața de streaming din România! 5,5 milioane de contacte potențiale și o vizibilitate media de peste 600.000 de euro în doar 30 de zile. Cine domină lupta cu Netflix, Voyo și Disney+? 📺

Spread the lovePiața platformelor de streaming din România devine tot mai competitivă, iar intrarea Apple TV a adus un nou...

Asia Express eiminare maurice 2026 Asia Express eiminare maurice 2026
AUDIENȚE TV2 zile ago

🔴 Asia Express câștigă seara, dar pierde o echipă! Eșarfa roșie spulberă visul semifinalei și aduce un rămas-bun dureros 💔 Emisiunea a fost lider de audiență pe toate segmentele public

Spread the loveO eșarfă roșie a închis drumul spre semifinală pentru Maurice Munteanu și Connie Preda. Cei doi au părăsit...

Loredana MasterChef 100KB1 Loredana MasterChef 100KB1
AUDIENȚE TV2 zile ago

🍽️ MasterChef, lider de audiență după o seară cu Loredana Groza! Petrică Tambac, eliminat prin votul colegilor după proba aniversară 🔥Ce audiență a obținut emisiunea?

Spread the loveDe la elicopter și dans la o decizie care a schimbat atmosfera în bucătărie: echipa albastră a pierdut...

Trending