EVENTS
Trupa Rixton – în premieră în România! Brought to you by CokeStream
Rixton – trupa care a cucerit topurile internaționale cu hituri precum „Me and My Broken Heart” sau „Wait on Me”, vine pentru prima dată în România, în cadrul unui eveniment inedit Coca-Cola. Concertul va avea loc pe 28 ianuarie, începând cu ora 19:00, la Sala Polivalentă din București. Accesul se va face pe baza invitațiilor duble obținute prin intermediul platformei coke-stream.com.
Evenimentul va fi unul cu totul special, iar Coca-Cola a pregătit suprize inedite tuturor fanilor săi și iubitorilor de muzică. În deschidere, Smiley va susține un concert live.
Cei patru britanici – Jake, Charley, Danny și Lewi – se mândresc cu experiența concertelor susținute în intreaga lume, după ce s-au alăturat artistei Ariana Grande în turneele sale din America de Nord și Europa și au fost opening act în turneul lui Ed Sheeran din America de Nord.
„Suntem onorați de invitația de a cânta în România, știm că este o țară frumoasă. Am tot urmărit pe conturile noastre de social media mesajele de încurajare pe care le primim de aici și ne bucurăm că avem, în sfârșit, ocazia de a cânta pentru fanii noștri din România”– au declarat cei patru membri ai formației Rixton.
Toți cei interesați de concert pot găsi mai multe informații despre surprizele pregătite și modalitățile în care se pot câștiga invitațiile duble pe www.coke-stream.com.
Coke-stream.com este cea mai nouă platformă Coca-Cola, care susține pasiunea pentru muzică prin articole și materiale cu cei mai admirați artiști ai momentului, precum și playlist-uri locale sau internaționale și acces la evenimente exclusiviste.
*Accesul la eveniment se va face pe baza unui act de identitate, conform listelor aflate la intrare, începând cu ora 18:00.
-
EVENTS2 zile ago
Evenimentul verii, SUMMER GALA. ediția a-VI-a, va avea loc pe 25 iunie 2024, la ARISTOCRAT EVENTS HALL, din București
-
AUDIENȚE TV3 săptămâni ago
Echipa lui Chef Richard Abou Zaki, învingătoare în ediția de ieri Chefi la cuțite. Show-ul, lider de audiență!
-
Business6 zile ago
De ce clienții recomandă compania de mutări SprintMove pentru relocări de succes?
-
Digitalo săptămână ago
Publici advertoriale seo cu 50% reducere la toate pachetele
-
Eurovisiono săptămână ago
VIDEO Eurovision 2024 a fost câştigat de Elveţia / Supervizorul competiţiei a fost huiduit iar juriul din Israel contestat
-
AUDIENȚE TV3 săptămâni ago
Întâlnirea dintre CLANUL și GROAPA a fost în topul preferințelor celor de acasă!
-
Digital6 zile ago
Editura ACT și Politon, specializată în nonficțiune de calitate, devine ap!
-
Filme5 zile ago
31 de zile de vară: DIVA va difuza o serie de filme de dragoste irezistibile timp de o lună
-
Cultura3 săptămâni ago
7 cărți pentru copii de la 2 la 12 ani pe care să le aducă Iepurașul de Paște!
-
Podcast4 zile ago
Fosta vedetă Pro TV, Andreea Liptak spune adevărul despre Andreea Esca | Altceva cu Adrian Artene
-
Filme3 săptămâni ago
Film Mania este noua destinație TV pentru cinefilii din România
-
Program TVo săptămână ago
Programul PRO TV pentru săptămâna 13 – 19 mai 2024
-
A-Z NEWS6 zile ago
Principalele avantaje ale colaborării cu firmele specializate în relocări
-
Program TVo săptămână ago
Programul Kanal D pentru săptămâna 13 – 19 Mai 2024
-
AUDIENȚE TV4 zile ago
24 de concurenți s-au calificat în semifinalele Românii au talent. Ultima ediție a preselecțiilor a fost lider absolut de audiență!
-
ENTERTAINMENT7 zile ago
Am făcut calculul complet! Ireal câți bani a luat Ștefania Stănilă, de la Pro TV, pentru cele 17 săptămâni la SURVIVOR All Stars